Confidenţialitate


Instanţa supremă decide dacă admite contestaţia la executare a lui Dragnea în dosarul “Referendumul”


Instanţa supremă decide dacă admite contestaţia la executare a lui Dragnea în dosarul “Referendumul”

Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut Completului de cinci judecători al instanţei supreme să admită contestaţia la executare a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul “Referendumul”. Motivul: hotărârea nu a fost redactată în 30 de zile de la pronunţare, iar la data motivării, preşedintele completului care a soluţionat cauza nu mai era judecător, pentru că se pensionase, în timp ce procurorul DNA a cerut respingerea cauzei pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Instanţa a respins unele solicitări ale avocaţilor lui Dragnea şi a stabilit data pronunţării soluţiei pentru 24 aprilie.

În dosarul “Referendumul”, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit rechizitoriului din dosarul “Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, “a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Completul de cinci judecători care a dat decizia definitivă în dosarul “Referendumul” a redactat în februarie 2017 motivarea, arătând că pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare aplicată lui Liviu Dragnea este de natură să asigure scopul educativ şi să faciliteze reinserţia socială a inculpatului.

Judecătorii au apreciat că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este suficientă “pentru a-l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare”.


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează