Confidenţialitate


Instanţa supremă a amânat pentru 15 mai pronunţarea sentinţei în dosarul “Fraudă la referendum”


Instanţa supremă a amânat pentru 15 mai pronunţarea sentinţei în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea a fost trimis in judecata pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În acest dosar, alte peste 70 de persoane au fost trimise in judecata.

 

Oricare va fi decizia, ea nu va fi definitivă, ci va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al ICCJ.

 

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, spunea că are emoţii, dar este “absolut convins” de nevinovăţia sa şi crede că nici instanţa nu a identificat “vreo probă serioasă”, ci doar afirmaţii şi deducţii.

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează