Confidenţialitate


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă testează RO-ALERT. Astfel de teste vor fi până marţi


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă testează RO-ALERT. Astfel de teste vor fi până marţi

Teste ale sistemului Inspectoartului pentru Situații de Urgență care ne alertează în cazul producerii unei calamitați.

Cei care au instalata aplicația RO-ALERT primesc zilele acestea mesaje audio pe telefoanele mobile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă, Catalin Chirca spune că acum colegii săi analizează eficienta sistemului.

El precizează că astfel de mesaje se vor mai auzi până marțea viitoare, când se încheie testarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Derularea testelor de transmitere a mesajelor de avertizare RO-ALERT către populaţie este obligatorie, având în vedere scopul pentru care a fost conceput acest sistem, iar dezactivarea opţiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, vineri, într-un comunicat de presă.

“Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situaţii de urgenţă reală. Perioada alocată testelor este până la data de 30 iulie, iar în cazul persistenţei unor erori, aceasta ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT. Suntem conştienţi de disconfortul creat şi ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie, având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT”, se arată în comunicat.

Pentru a primi avertizările, nu e nevoie să intalăm o aplicație anume pe telefon.

În cazul în care nu primiti avertizările test, verificați setările telefonului mobil, astfel încât dispozitivul să poată primi alertele de acest fel.

După finalizarea testelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgenta vă aduce îmbunătățiri acolo unde este nevoie:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai multe informaţii puteţi afla aici.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează