Confidenţialitate


INSP actualizează definiţiile de caz pentru COVID-19


INSP actualizează definiţiile de caz pentru COVID-19

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Caz suspect este orice persoană cu infecţie respiratorie acută (debut brusc cu cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie, dar şi orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte).

Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.

Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:

– numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);

– argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).

Clasificarea modalităților de infectare COVID-19

Caz COVID-19 comunitar:

* simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;
* debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);

Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM):
* debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;
* cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;

Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi:
* IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare;
* cu origine incertă, în cazul debutului la 3-14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM;

Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

*** Contactul direct este definit ca:
* Persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
* Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
* Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
* Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;
* Persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sală de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
* Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie;

Personalul medical care a purtat echipamentul de protecţie corespunzător tipului de îngrijire acordată nu este considerat contact direct.

 Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19

Decesul de COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 – traumatism, hemoragie acută majoră etc – şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente – cancer, afecţiuni hematologice etc. – şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.


Ultimele stiri
Drona care plutea pe mare la Tuzla este de origine ucraineană și avea încărcătură explozivă

Oprirea CET Govora, pe cărbune, pune sub semnul întrebării furnizarea apei calde și a căldurii în Râmnicu Vâlcea

Actorul Adrian Văncică premiat la unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa de Sud-Est |…

România sprijină Serbia în lupta cu incendiile de pădure | VIDEO

Neamţ: Criză de apă în mai multe localităţi din judeţ, inclusiv la mănăstirile Agapia și Văratec

Noi măsuri pentru a crește debitul Dunării în zona centralei de la Cernavodă: Diguri noi și cantități mai…

MApN: Resturi de dronă lângă plaja din Tuzla

Cum explică CCR decizia în cazul „amendamentului Fritz” la Legea ANI? Primarul Timișoarei ar urma să-și piardă funcția…

Incendiu la Spitalul Fundeni. Zeci de pacienți evacuați. Nimeni nu a fost rănit | VIDEO

Fragmentul de dronă găsit în apropiere de Portul Midia nu avea încărcătură explozivă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează