Confidenţialitate


INS: Jumătate dintre manageri nu pot estima evoluţia activităţii propriei afaceri în aprilie


INS: Jumătate dintre manageri nu pot estima evoluţia activităţii propriei afaceri în aprilie

O anchetă statistică desfăşurată de INS în perioada 17-19 martie indică faptul că unul din cinci manageri se aşteaptă la scăderea activităţii cu până la 25% până la finalul lunii curente, în timp ce 48% dintre manageri nu pot estima evoluţia din luna aprilie în contextul pandemiei.

Cele mai afectate de criza coronavirus vor fi IMM-urile care se confruntă cu riscul principal al reducerii activităţii comerciale cu peste 50% sau chiar închiderea. O altă problemă masivă în viitorul imediat se prefigurează a fi tendinţa şomajului, în condiţiile în care reducerile de personal cele mai mari vor fi în zona de servicii, sector care reprezintă cea mai mare parte din economia României.

Peste 4 din 10 manageri nu au putut estima evoluţia numărului de salariaţi pentru luna aprilie, arată datele compilate de INS.

„În vederea măsurării impactului SARS-Cov.2, INS a realizat o anchetă ad-hoc care s-a desfăşurat în perioada 17-19 martie 2020 referitoare la estimarea evoluţiei activităţii şi a numărului de salariaţi pentru perioadele 17/19 – 31 martie şi 1 – 30 aprilie 2020. Managerii întreprinderilor au fost întrebaţi asupra percepţiei privind evoluţia activităţii economice, respectiv dacă vor considera că activitatea se va restrânge cu până la 25%, între 25-50%, peste 50% sau se va închide, dar şi dacă activitatea nu se va restrânge sau chiar ar putea creşte. Având în vedere incertitudinea evoluţiei SARS-Cov.2, managerii au avut posibilitatea de a opta pentru versiunea de răspuns «nu pot estima»”, arată INS.

Din analiza răspunsurilor, unul din cinci manageri a menţionat că până la sfârşitul lunii martie activitatea ar putea scădea cu până la 25%. Trei sferturi din managerii care au menţionat că activitatea va creşte sunt din sectorul comerţ cu amănuntul.

Referitor la evoluţia activităţii din cursul lunii aprilie 2020, gradul de incertitudine creşte, astfel peste 48% dintre respondenţi au menţionat că nu pot estima cum va evolua activitatea economică.

Ponderea managerilor care au estimat că activitatea nu se va restrânge în cursul lunii aprilie s-a redus la jumatate din valoarea lunii martie, arată INS. În industrie, circa o treime dintre respondenţii care au menţionat că activitatea se va restrânge în cursul lunii aprilie au apreciat că activitatea ar putea fi redusă între 25% şi 50%.

Cele mai afectate vor fi întreprinderile mici şi mijlocii ai căror manageri au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% sau chiar închiderea activităţii. În ceea ce priveşte estimarea evoluţiei numărului de salariaţi până la sfârşitul lunii martie, aproape un sfert dintre manageri au menţionat că nu pot estima cum va evolua acesta. Scăderile cele mai mari sunt estimate a se înregistra în sectorul servicii. Incertitudinea pentru luna aprilie creşte, astfel ponderea managerilor care au menţionat că nu pot estima evoluţia numărului de salariaţi a fost de 43% din total respondenţi“, mai detaliază INS.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează