Confidenţialitate

INS: În februarie și martie, fenomenele demografice au respectat tendinţele anilor precedenţi

Institutul Naţional de Statistică a anunțat, luni, că luna martie a consemnat 22.591 de decese, cu 892 mai multe decât în februarie.

Numărul este cu 298 mai redus faţă de luna martie 2019, potrivit INS.

În luna februarie, numărul deceselor înregistrate a fost de 21.699, cu 1.653 decese mai puţine decât în ianuarie.

Specialiștii institutului spun că, în lunile februarie şi martie, fenomenele demografice au respectat, ȋn general, tendinţele perioadelor similare din anii precedenţi.

De asemenea, în luna martie s-a înregistrat naşterea a 11.857 copii, cu 270 mai puţini copii decât în luna februarie, iar în luna februarie s-a înregistrat naşterea a 12.127 copii, cu 3.844 mai puţini copii decât în luna ianuarie.

Sporul natural a fost negativ atât în luna martie, decedaţii  având un excedent faţă de născuţii-vii de 10.734 persoane, cât şi în luna februarie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 9.572 persoane.

“Numărul născuţilor-vii şi cel al deceselor ȋnregistrate ȋn luna februarie 2020 urmează tendinţa generală din ultimii 10 ani. Din luna martie 2020, criza sanitară ȋncepe să aibă efecte asupra fenomenelor demografice, prin scăderi uşor mai pronunţate ale acestora faţă de anul precedent”, precizează INS.

Sporul natural, care reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, a fost negativ atât în lunile februarie şi martie, cât şi în lunile februarie şi martie 2019.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 702 în luna martie faţă de aceeaşi lună din 2019 şi cu 247 în luna februarie, faţă de aceeaşi lună din 2019.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 21 mai mic în luna martie, decât cel înregistrat în luna martie 2019, dar cu 19 mai mare în luna februarie, decât cel înregistrat în luna februarie 2019.

În luna martie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.053 căsătorii, cu 1.811 mai puţine decât în luna februarie 2020 când s-au înregistrat un număr de 5.864 căsătorii, cu 1.508 mai multe decât în luna ianuarie 2020.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.889 în luna martie, cu 295 mai puţine decât în luna februarie. În luna februarie, numărul divorţurilor pronunţate conform legislaţiei în vigoare a fost de 2.184, cu 1.348 mai multe decât în luna ianuarie.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2020, cu 2.170 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, dar în luna februarie 2020 a fost cu 577 mai mare decât cel înregistrat în februarie 2019. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna martie 2020 s-au pronunţat cu 877 divorţuri mai puţine decât în luna martie 2019, iar în luna februarie 2020 cu 176 divorţuri mai puţine în luna februarie 2019.

“Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate ȋn lunile februarie şi martie 2020, în contextul pandemiei Covid-19, trebuie avut ȋn vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări ȋn posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, ȋn special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, explică INS.