Confidenţialitate


Înmatriculările de autoturisme noi în România, declin de 27% în februarie


Înmatriculările de autoturisme noi în România, declin de 27% în februarie

În România au fost înmatriculate în luna februarie 8.836 autoturisme noi, cu 26,8% mai puţine decât în luna similară a anului 2019, potrivit datelor Direcţiei de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În primele două luni ale anului, numărul de autoturisme noi înmatriculate a fost cu 18,1% mai mic față de aceeași perioadă din 2019 – una dintre cele mai mari scăderi înregistrate la nivelul statelor europene.

În schimb, la categoria autoturisme rulate, luna februarie 2020 aduce, în România, o creştere de 1,3% faţă de luna similară din 2019, respectiv 37.276 unităţi, comparativ cu 36.907 unităţi înmatriculate în februarie 2019.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi, acestea au înregistrat, în primele două luni din an, o scădere generală de 25,3% pe segmentul celor noi şi o creştere de 6,4% pe segementul celor rulate.

În Europa, cele mai mari pieţe auto au înregistrat, în luna februarie a acestui an, volume mai mici în comparaţie cu luna februarie din 2019. Germania a înregistrat o scădere de 10,8%, Italia de 8,8%, Spania -6,0%, Franţa -2,7%.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează