Confidenţialitate


Inițiativă legislativă controversată: Toate posturile radio-tv ar putea fi obligate să difuzeze, în fiecare dimineață, întreg imnul


Inițiativă legislativă controversată: Toate posturile radio-tv ar putea fi obligate să difuzeze, în fiecare dimineață, întreg imnul

O nouă inițiativă legislativă controversată a fost lansată în dezbatere publică.

Deputații Mihai-Bogdan Diaconu și Răzvan Tănase vor ca toate posturile radio-tv să difuzeze, în fiecare dimineață, la ora 7.00, întreg imnul de stat.

Cei doi invocă “întărirea sentimentului național și al respectului față de însemnele naționale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării și neglijate, fie chiar îndepărtate din conștiința publică”. Proiectul nu prevede totuși sancţiuni.

Unul dintre membrii Consiliului Național al Audiovizualului consideră că obligativitatea reprezintă un prim pas spre cenzură.  În opinia lui Valentin Jucan, de la CNA, ideea ar trebui abandonată pentru că aleșilor nu le-ar mai rămâne apoi decât să le impună posturilor radio-tv ce anume să transmită.


Ultimele stiri
Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO