Confidenţialitate


Inițiativa “Fără penali”, amânată din nou în comisiile din Senat, din lipsă de cvorum


Inițiativa “Fără penali”, amânată din nou în comisiile din Senat, din lipsă de cvorum

Iniţiativa cetățenească „Fără penali în funcţii publice”, susţinută de USR, a fost amânată miercuri în comisiile de specialitate ale Senatului din lipsă de cvorum. Cu alte cuvinte, din cauza faptului că senatorii au chiulit.

Inițiativa trebuia dezbătută încă de luni în Comisiile de specialitate ale Senatului pentru ca apoi să fie supusă votului final în plen.

Luni a fost însă amânată, dar senatorii au chiulit apoi atât marți, cât și miercuri. Este clar că săptămâna aceasta inițiativa cetățenească nu va mai fi supusă dezbaterii.

Surse parlamentare vorbesc însă despre o înțelegere între PSD și USR, astfel încât proiectul să nu intre în dezbatere decât după alegerile locale din 27 septembrie. Și asta pentru că USR nu își dorește un referendum luna viitoare din cauza absenteismului din perioada de concedii, iar PSD nu își dorește un astfel de referendum odată cu localele.

Social-democraților nu le-ar pica tocmai bine o dezbatere despre politicienii cu dosare penale suprapusă peste campania electorală pentru locale.

Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” a fost adoptată săptămâna trecută, după un an de blocaj, de Camera Deputaţilor, Senatul fiind forul decizional înainte de supunerea sa aprobării populare prin referendum.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…