Confidenţialitate


Informarea de ploi, precipitații mixte și vânt în întreaga țară, prelungită până duminică seara


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit până duminică seara informarea de vreme rea, valabilă la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 martie, ora 4:00 — 19 martie, ora 23:00, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse și vor fi intervale de timp în care precipitațiile vor fi, în general, moderate cantitativ, astfel încât se vor cumula cantități de apă de 15 — 20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.

În dimineața zilei de sâmbătă (18 martie) în Maramureș și în Transilvania, trecător vor fi și precipitații mixte, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, vor avea caracter temporar și se vor semnala local.

De asemenea, în zona montană vor fi precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 50 — 70 km/h, în timp ce pe creste va sufla cu 80 — 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte zone, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari în sudul țării, inclusiv în zona Municipiului București.

ANM precizează că, în funcție de evoluția meteorologică, va actualiza informarea emisă vineri.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează