Confidenţialitate

INFOMANIA • 9 septembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Este final de eră în Marea Britanie. Un simbol al ultimului secol, Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, joi, înconjurată de familie.

Cancelariile lumii deplâng moartea suveranei.

În cei 70 de ani de domnie, Elisabeta a II-a s-a pus în slujba poporului său și a restabilit prestigiul monarhiei britanice.

Urcată pe tron în 1952, suverana a fost martorul discret al unui veac, iar viața acesteia s-a confundat cu statutul său de monarh constituțional.

Charles al III-lea este noul rege, încoronarea sa urmând să fie organizată după perioada de doliu. Misiunea acestuia va fi cu mult mai dificilă cu cât își succede mama intrată în legendă, un model greu de egalat.

Regele a deplâns, într-un comunicat, moartea unui “suveran prețiut” și a unei “mame foarte iubite”.

Joi la prânz, la apelul medicilor îngrijorați, membrii familiei regale s-au reunit la Castelul Balmoral întrucât starea suveranei s-a degradat rapid.

Săptămâna aceasta, la reședința din Scoția, într-un exemplu de respectare a datoriei, regina a consfințit predarea de ștafetă guvernamentală, încredințându-i noului premier, Liz Truss, mandatul de formare a cabinetului.

La ceremonie, Elisabeta a II-a a apărut sprijinită în baston, dar zâmbitoare.

De-a lungul vieții, aceasta nu și-a exprimat crezurile politice în public.

Într-un discurs susținut în Downing Street, Liz Truss i-a adus un omagiu răposatei regine, pe care a descris-o drept o “stâncă” pe care s-a construit o Marea Britanie modernă.

În semn de omagiu, mii de supuși s-au adunat la porțile Palatului Buckingham din Londra.

În jur de 8 din 10 britanici s-au născut în cei 70 de ani de domnie ai reginei, care a fost cel mai longeviv lider al lumii aflat în funcție.

Supranumită “cea statornică” într-o lume în continuă schimbare, Elisabeta a II-a a reușit să asigure respectul pentru monarhia britanică în ciuda scandalurilor apărute de-a lungul timpului.

Suverana va fi înmormântată alături de ducele Phillip, care a murit anul trecut.

În vârstă de 73 de ani, Regele Charles al III-lea se va întoarce, vineri, la Londra. Fiul său cel mare, William, devine în mod oficial moșternitor al tronului.

Cancelariile lumii au omagiat-o într-un val de mesaje pe Elisabeta a II-a.

La București, președintele Klaus Iohannis a descris-o drept “un simbol excepţional al loialităţii şi al angajamentului faţă de serviciul public”.

Casa Regală a României a transmis condoleanțe. Reamintim că Regele Mihai era verișor al Elisabetei. Nu în ultimul rând, Charles este un admirator al Transilvaniei, pe care a vizitat-o în mai multe rânduri, recondiționând mai multe locuințe tradiționale în zona Viscri.

Un dragor al Forțelor Navale Române a lovit, joi, mina de război descoperită plutind în derivă în Marea Neagră și pe care militarii aveau misiunea să o neutralizeze.

Potrivit Ministrului Apărării, motoarele vasului au fost avariate, iar în partea din spate a pătruns apă.

Tractată până în Portul Constanța, nava avea 75 militari la bord, dar nu s-au înregistrat victime.

După declanşarea agresiunii armate a Federaţiei Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forţelor Navale Române.

Din cauza preţurilor mari la energie, sindicaliştii de la Alro Slatina vor protesta la București. Manifestația va începe la ora 11:00, în faţa sediului Ministerului Energiei.

În acest moment, la Alro Slatina se lucrează la capacitate redusă. Unitatea a trimis sute de angajaţi în şomaj tehnic.

Sindicaliştii cer “măsuri imediate” pentru a sprijini industriile afectate de criza energetică.

Autoritățile spun că sunt pregătite pentru cele mai pesimiste scenarii, dar insistă să adoptăm măsuri care să prevină risipa de energie.

La Bruxelles, este programată o reuniunea extraordinară a miniștrilor din domeniu. Partenerii comunitari mizează pe solidaritate în timpul iernii după model franco-german.

Comisia Europeană a prezentat, săptămâna aceasta, o strategie pentru sezonul de iarnă.

Planul prevede o plafonare a prețurilor pentru importurile rusești, ceea ce a temperat piețele europene, și sprijinirea consumatorilor.

Europa a consemnat cea mai fierbinte vară de când se fac măsurători meteo, potrivit datelor rezultate din monitorizarea prin satelit.

O serie de valuri de căldură extremă și o secetă prelungită au făcut ca lunile iunie, iulie și – mai cu seamă – august să doboare recordurile de temperatură pe continent, a transmis Serviciul european Copernicus, care urmărește schimbările climatice.  

În tot acest timp, autoritățile din Pakistan se tem de un dezastru de proporții.

Malurile celui mai mare lac de acumulare al țării riscă să se surpe după inundațiile catastrofale care au ucis peste 1.300 de oameni în ultimele săptămâni. Ultimele încercări de a reduce nivelul apei prin inundări controlate au eșuat. Mai mult de 100.000 de localnici au fost evacuați din zonă.

Înarmat cu un cuţit, un bărbat a rănit două persoane, aseară, într-o localitate din Bavaria, în sudul Germaniei, înainte de a fi împuşcat mortal de forțele de ordine. Poliţia anchetează motivația individului.

La Tribunalul Olt, este așteptată pronunțarea sentinței pentru Gheorghe Dincă, individul judecat pentru uciderea a două adolescente din Caracal. Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu au dispărut în urmă cu 3 ani.

Anchetatorii cred că ambele au fost ucise, iar trupurile lor incendiate. Dosarul a dovedit incompetența autorităților în a interveni în situații de răpire.

Pe când era sechestrată de Gheorghe Dincă, Alexandra Măceşanu a reușit să sune la 112, dar apelul său a fost unul în zadar. Agresorul riscă 30 de ani de închisoare.

Autoritățile sătmărene fac anchetă la o gradiniță din Carei, unde mai mulți copii au prezentat vărsături și diaree. 7 dintre ei au fost spitalizați. Unitatea a fost închisă temporar și se face dezinfecție. Mâncarea le este asigurată copiilor de la o altă grădiniță, unde inspectorii sanitari nu au descoperit vreo neregulă.

În județul Alba, zeci de nuntași au ajuns la spital după ce au mâncat eclere primite la plecarea de la petrecerea organizată în comuna Cetatea de Baltă. O femeie și bebelușul acesteia sunt în stare mai gravă, fiind transferați la Sibiu. Inspectorii sanitari au suspendat activitatea laboratorului care a produs prăjiturile.

Rămas blocat în străinătate după ce Blue Air și-a suspendat zborurile, un consilier al ministrului Transporturilor s-a plâns de reacția întârziată a autorităților. Cătălin Urtoi se află
în Grecia și spune că nu a reușit să primească, din surse oficiale, informații despre cum se va întoarce în țară.

Prin Tarom, statul a efectuat 3 curse speciale de repatriere.

Cei care urmau să plece în călătorie cu Blue Air pot negocia cu agențiile de turism soluții alternative.

Polițiștii argeșeni încearcă să găsească o persoană care a pierdut în jur de 500 de lei pe o stradă din Ştefăneşti, în zona podului. Persoana care va revendica banii va trebui să știe suma exactă. Polițiștii l-au felicitat pe bărbatul care a găsit banii și i-a sesizat.

Șeful diplomației americane a efectuat o vizită-surpriză la Kiev. Antony Blinken s-a deplasat neanunțat pentru a doua în Ucraina de la invadarea acesteia de armata rusă, în urmă cu mai mult de jumătate de an.

Săptămâna aceasta, Statele Unite au anunțat un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de până la 675 de milioane de dolari.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că forţele sale au eliberat mai multe localităţi din nord-est, ocupate anterior de trupele ruse.

În încercarea de a tempera inflația, Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință cu 0,75%, cea mai mare creștere a ratei pe care a decis-o instituția într-o singură ședință.
După anunț, moneda euro a început să se aprecieze și a depășit din nou dolarul.

Analiștii spun că economia zonei euro se îndreaptă, cel mai probabil, spre recesiune.

Autoritățile clujene se laudă că nicio unitate de învățământ din județ nu mai are toaletă în curte. Potrivit unui raport al Consiliului Județean, toate grădinițele și școlile din Cluj sunt racordate la apă curentă și au grupuri sanitare în interior.

Primar general al Capitalei, Nicuşor Dan spune că îşi doreşte un nou mandat, argumentând că a scos municipalitatea bucureșteană din falimentul în care o adusese predecesoarea sa, Gabriela Firea. La rândul său, social-democrata a admis că și-ar dori să revină la conducerea Primăria în 2024, când sunt programate următoarele alegeri locale.

La debutul în grupele Conference League, FCSB a fost învinsă de West Ham United cu 3-1.

Bucureștenii au făcut o primă repriză perfectă la Londra, şi au condus cu 1-0 la pauză, dar au primit cele trei goluri după minutul 65.

CFR Cluj a remizat, 1-1, în deplasarea pe terenul echipei kosovare FC Ballkani.

Chelsea și-a găsit antrenor. Gruparea londoneză a ajuns la o înțelegere cu Graham Potter, pe care îl recrutează de pe banca tehnică a echipei Brighton. Chelsea l-a concediat pe germanul Thomas Tuchel din cauza startului slab de sezon în ciuda transferurilor în valoarea de 28 de milioane de euro realizate peste vară.

Naţionala masculină de polo pe apă a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatele Europene din Croaţia. În ultimul meci, tricolorii au fost umiliți de sârbi, care s-au impus cu 17-1.

Cei mai buni ruibiști din campionatul național încep pregătirea pentru Cupa Mondială de anul viitor. Romanian Wolves joacă în Rugby Europe Super Cup. Primul meci este programat sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf, cu israelienii de la Tel-Aviv Heat.

Sibiul organizează cel mai mare eveniment din România dedicat chitariştilor. Guitar Meeting va dura 3 zile.

La București, Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica.

Luna viitoare, în Franța va fi scos la vânzare scheletul unui dinozaur de mici dimensiuni, care încape într-o sufragerie. Rămășițele au fost descoperite în 2019, în Colorado. Prețul de pornire la licitația de luna viitoare va fi de 400.000 de euro.

Deși în vest și în nord valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ziua precedentă, vremea se va menține caldă pentru prima decadă a lunii septembrie în toată țara, iar în Câmpia Română va fi călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în vest, centru, nord și nord-est unde vor fi înnorări și pe arii relativ extinse averse și descărcări electrice. Pe alocuri se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 20…25 l/mp și izolat 30 l/mp) și vor fi căderi de grindină. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul teritoriului și în zona montană înaltă, dar de scurtă durată și în rest, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 32 de grade.

La București, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

În Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu înnorări și pe arii relativ extinse averse și descărcări electrice. Pe alocuri, se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 20…25 l/mp și izolat 30 l/mp) și vor fi căderi de grindină. Vântul va avea unele intensificări pe creste, dar și de scurtă durată asociat averselor. Temperatura aerului se va menține la valori mai ridicate față de normele perioadei. Pe spații mici, pe văi și în depresiuni, vor fi condiții de ceață.

Pe litoral, vremea va continua să se încălzească. Temperaturile maxime vor fi de 24…25 de grade, iar cele minime vor fi de 19?20 de grade. Cerul va fi variabil, temporar noros noaptea, când, vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare mai ales ziua (rafale de 40…55 km/h). Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 și 22 de grade.