Confidenţialitate

INFOMANIA • 6 aprilie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O mașină a fost fost cuprinsă de flăcări, miercuri dimineață, după ce a lovit gardul Ambasadei Rusiei la București.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție.

Din primele informații, șoferul a murit în vehicul.

Se verifică dacă a fost un accident sau un act deliberat.

“În această dimineață, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice. Conducătorul auto este decedat și a fost nevoie de intervenția colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism.
Au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a acest eveniment”, se precizează într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Circulația rutieră este perturbată în zona Kiseleff.

România s-a alăturat, marți, țărilor care expulzează diplomați ruși. Cele 10 persoane care activează în Ambasada de la București au fost declarate indezirabile.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că acţiunile acestora contravin prevederilor Convenţiei de la Viena, document în baza căruia se desfășoară relaţiile diplomatice de peste 6 decenii.

Convocat la sediul MAE, ambasadorul Valeri Kuzmin a fost înștiințat despre expulzări.

În decurs de două zile, peste 120 de diplomaţi ruşi au fost incluși pe lista neagră în Europa.

Episodul confirmă degradarea continuă a relaţiilor cu administrația de la Kremlin, ca reacție la invadarea Ucrainei, intrată in cea de-a 42-a zi.

Marți, un protest de solidaritate cu victimele din orașul ucrainean Bucea, unde peste 300 de cadavre au fost descoperite în urma retragerii armatei ruse, a fost organizat la Ambasada Rusiei de la București. Un bărbat cu mâinile legate la spate s-a întins pe trotuar.

“Nu am văzut niciodată atât de mulţi morţi”, a declarat Rodrigo Abd, primul fotograf care a ajuns la Bucea.

Uniunea Europeană a decis să impună a cincea rundă de sancțiuni la adresa Moscovei.

Devin interzise unele importuri și exporturi efectuate de Federația Rusă.

De asemenea, nu va mai fi permis accesul navelor ruse în porturile țărilor comunitare cu 3 excepții, totuși, anume când acestea livrează alimente și ajutoare sau transportă energie.

Importurile de gaze naturale rusești rămân, și ele, scutite de la sancțiuni.

Ţările occidentale vor investigarea crimelor de război atribuite armatei ruse în regiunea Kiev, acuzaţii negate categoric de Moscova.

Trupele ruse s-au retras din regiunea capitalei Kiev şi din nordul Ucrainei, pentru a-şi concentra eforturile militare în estul separatist.

Un rezervor cu acid azotic a fost lovit de o rachetă la Rubijne. Un nor de fum toxic a acoperit zona. Localnicii au fost sfătuiți să rămână în case.

Primarul din orașul sudic Nikolaev susține că trupele ruse atacă zone rezidențiale cu bombe cu dispersie. Edilul le-a cerut femeilor să își ia copiii și să fugă.

Mai multe explozii s-au auzit, marți seară, în regiunea Liov. Situată în apropierea graniţei cu Polonia, zona a devenit una de refugiu pentru ucrainenii strămutați.

Harkovul, oraș din nord-estul Ucrainei, continuă să se confrunte cu bombardamente frecvente. Cu toate acestea, doi tineri au ales să se căsătorească public.
Anastasia şi Anton, care le distribuie medicamente persoanelor nevoiaşe din Harkov, s-au căsătorit într-o staţie de metrou.

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru drepturile omului a semnalat, la sfârșitul lunii trecute, că Rusia a folosit împotriva civililor de zeci de ori, bombe cu fragmentare, care sunt interzise de convențiile internaționale.

Între timp, armata ucraineană susține că a reușit să doboare un elicopter modern de luptă al Rusiei. Până acum, invadatorii au pierdut în confruntări peste 130 de aparate de zbor.

Cehia a trimis în Ucraina tancuri T-72 și vehicule de luptă de tip BVP-1 pentru a sprijini administrația de la Kiev.

La rândul lor, Statele Unite ale Americii vor trimite “cât mai curând posibil” în Ucraina o variantă a dronei Switchblade, cu încărcătură explozivă, a anunțat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

În lumina atrocităţilor războiului, Alianţa Nord-Atlantică strânge probe împotriva Rusiei și se angajează să sprijine mai mult Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că invazia Rusiei are o amploare nemaivăzută în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pe lângă faptul că provoacă suferinţă poporului ucrainean, a adăugat el, conflictul armat este foarte periculos şi pentru restul europenilor.

În apărarea sa, Kremlinul susține că situaţia de la Bucea este “un show regizat”, ”nimic mai mult decât un spectacol tragic bine pus în scenă”, după cum s-a exprimat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Potrivit Moscovei, se dorește “subminarea negocierilor de pace”.

Prin vocea șefului diplomației, Yair Lapid, Israelul a acuzat direct Rusia, pentru prima dată, de crime de război. Statul evreu a încercat să medieze un armistițiu și de aceea a fost reținut până acum în declarații.

Premierul israelian, Naftali Bennett, a condamnat uciderea civililor din Bucea, dar nu a acuzat forțele ruse.

“Carta ONU trebuie să își recapete importanța”, a spus președintele ucrainean în discursul susținut, prin videoconferință, în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Volodimir Zelenski a criticat “pasivitatea” comunității internaționale.

“Dreptul de veto al Rusiei a devenit dreptul de a ucide”, a spus liderul de la Kiev.

La București, se caută explicații după problemele tehnice din timpul alocuțiunii rostite în Parlament, de la distanță, de liderul ucrainean.

Directorul Centrului de Dezvoltare Tehnologică din legislativ a spus că a existat o modificare de parametru făcută, în pripă, de partea ucraineană, pentru inserarea imaginilor video cu atrocitățile de la Bucea.

Potrivit lui Alexandru Tănase, anterior s-au făcut probe timp de mai multe ore.

Începutul discursului susținut de Volodimir Zelenski, luni seară, nu s-a auzit. Apoi, sunetul cu vocea acestuia acoperea traducătorul în limba română.

Pe rețelele de socializare, internauții au criticat stilul “românesc” în care autoritățile au organizat desfășurarea discursului.

4 ucraineni sunt dați dispăruți în zona de frontieră cu România, în Munții Maramureșului. Autoritățile din Sighetu Marmației au fost alertate că, însoţiţii de o călăuză, bărbații ar fi trecut ilegal graniţa.

Alți 6 din grup au fost descoperiți de autoritățile din Ucraina. Potrivit echipelor de intervenție, pe munte este frig, ceaţă şi zăpadă.

La Berlin, lLa finalul Conferinţei internaţionale de sprijin pentru Republica Moldova, au fost anunțate împrumuturi, sprijin bugetar şi asistenţă financiară în valoare de 659 milioane euro.

Guvernul de la Chișinău a promit, de asemenea, angajamente pentru relocarea a 12.000 de refugiaţi ucraineni de pe teritoriului moldovean.

Australia, Marea Britanie şi SUA au convenit să coopereze pentru fabricarea de rachete hipersonice şi a mijloacelor de distrugere a acestora. Rachetele hipersonice pot reprezenta instrumentele prin care s-ar putea schimba modul de desfăşurare a viitoarelor războaie, deplasându-se spre ţinte cu viteze atât de mari şi pe traiectorii atât de imprevizibile încât dacă sunt bine ghidate pot depăşi majoritatea sistemelor de apărare.

China și Rusia sunt, în prezent, ţările cu cea mai avansată tehnologie de producere unor astfel de rachete.

Protecția Consumatorului a închis, marți, bucătăriile a două spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei pe care le-a controlat, anume “Sfântul Luca” și “Sfântul Ștefan”.

Comisarii ANPC au pus sigiliu și pe bucătăria unei firme de catering care livra mâncare pentru un alt spital controlat.

La verificări s-au găsit mâncare pentru bolnavi expirată, mizerie și gândaci în frigidere.

Amenzile date depășesc 30.000 de lei.

Norma de hrană pentru pacienţii internaţi în spitale va creşte la 20 de lei pe zi, de la 11 lei în prezent, a anunțat ministrul Sănătăţii.

Potrivit lui Alexandru Rafila, efortul bugetar se va ridica la 100 de milioane de lei până la sfârşitul acestui an.

Recent, medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului bucureștean ”Marius Nasta”, spunea că, din cauza sumei prea mici, meniul pacientului este “simplu, repetitiv și sărac în vitamine”.

Din dorința de a ține în frâu inflația, Banca Naţională a majorat dobânda-cheie cu jumătate de punct procentual, până la 3% pe an, şi a dobânzilor la care se pot împrumuta sau pe care le pot obţine băncile comerciale atunci când plasează bani la BNR.

Banca Centrală susține că, potrivit evaluărilor actualizate, rata anuală a inflaţiei va crește peste estimări în următoarele luni.

Peste 15.000 de metri pătrați de vegetație uscată au ars în Delta Văcărești, arie naturală protejată din București. Vântul a extins rapid flăcările în stufăriș. Locuitorii din zonă le cer autorităților controale sporite, care să prevină incendiile.

Garda de Mediu Constanţa a anunţat că deşeurile depozitate ilegal în comuna Cogealac ar putea fi îndepărtate în cel mult o lună. Primarul localităţii s-a angajat să salubrizeze zona respectivă.

Un bărbat a fost reţinut de procurorii vâlceni după ce şi-a stropit concubina cu benzină şi i-a dat foc. Victima a suferit arsuri pe un sfert din suprafața corpului.

Procurorii DIICOT au predat Tribunalului București dosarul în care acuză un individ că a accesat ilegal baze de date ale unor persoane fizice şi companii, apoi le-a şantajat, cerând sume în criptomonedă. Inculpatul își amenința victimele cu expunerea publică a informațiilor.

Aproape 200 de profesori universitari, personalități culturale, studenți, reprezentanți ai societății civile și colegi de breaslă și-au exprimat solidaritatea cu jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit că a fost hărțuită după ce a scris că teza de doctorat a premierului include pasaje plagiate.

Nicolae Ciucă a cerut să se facă lumină în ancheta intimidării ziaristei de investigație.

Surse politice spun că premierul ar urma să își anunțe, miercuri, candidatura pentru șefia PNL, la congresul de duminică.

În unanimitate, liberalii au aprobat o derogare pentru generalul în rezervă, care nu are 5 ani de activitate în formațiune.

Cel mai probabil, Nicolae Ciucă nu va avea contracandidat.

Procuratura germană a destructurat o platformă rusească de tip darknet, specializată în traficul de droguri. Anchetatorii au confiscat monede virtuale Bitcoin echivalând 23 de milioane de euro.

Patru autopsieri şi o îngrijitoare de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Cei 5 angajați ai unității sanitare au cerut bani de la rudele îndoliate ale unor pacienți răpuși de Covid în schimbul pregătirii trupurilor neînsuflețite ale acestora din urmă.

Bilanţul epidemiologic a revenit, marți, peste pragul a 3.000 de noi infecții cu SARS-CoV-2. Alte aproape 30 de decese au fost asociate Covid în România, dublu față de raportarea precedentă.

Numărul persoanelor spitalizate a scăzut sub 2.400. Totodată, se menține sub pragul de 400 numărul bolnavilor de la Terapie Intensivă.

Coaliția de guvernământ analizează o creştere a salariului minim în acest an, cu 200 de lei. PSD propune ca majorarea să fie opţională pentru companii şi să nu fie impozitată, astfel încât angajații să beneficieze integral de această sumă. Liderul social-democrat Marcel Ciolacu admite că efectele inflaţiei nu pot fi acoperite în totalitate, dar – adaugă el – orice ajutor este binevenit.

Parlamentul a dat undă verde legii prin care activitățile economice desfășurate ca persoană fizică autorizată (PFA) vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate. Condiția va fi ca veniturile să atingă, în medie lunară, nivelul salariului minim brut timp de un an.

La două zile după realegerea naționalistului Viktor Orban pentru un al patrulea mandat de premier al Ungariei, Comisia Europeană a anunțat că pune în mișcare mecanismul prin care Budapesta va fi sancționată financiar pentru încălcarea statului de drept.

Executivul maghiar este acuzat că a preluat treptat controlul asupra instituțiilor democratice și a direcționat banii contribuabililor către apropiați ai premierului.

Curtea Europeană de Justiție a respins, în luna februarie, plângerile Ungariei și Poloniei față de mecanismul comunitar de sancționare a țărilor care derapează de la calea democratică.

Grupul alimentar Ferrero a decis să retragă de la comercializare o serie de produse Kinder, fabricate la uzina sa de la Arlon (Belgia). Ouăle de ciocolată au fost vândute Belgia, Franţa, Marea Britanie, Irlanda de Nord, Germania şi Suedia.

​Revista economică Forbes a publicat clasamentul celor mai bogați oameni ai planetei. În frunte de menține antreprenorul american Elon Musk, patronul companiilor Tesla și SpaceX, cu o avere netă estimată la 219 de miliarde de dolari.

Pe locul secund se află compatriotul acestuia Jeff Bezos, fondatorul gigantului online Amazon, cu o avere de 171 miliarde de dolari.

Podiumul este completat de afaceristului francez Bernard Arnault, cu 158 miliarde de dolari.

În primele meciuri din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Manchester City a învins Atletico Madrid cu 1-0.

Arbitrul român Istvan Kovacs a împărţit mai multe avertismente într-un final tensionat de meci.

Tot marți seară, FC Liverpool s-a impus pe terenul Benficăi Lisabona, scor 3-1.

Miercuri, de la ora 22.00, se dispută duelurile Chelsea – Real Madrid şi Villarreal – Bayern Munchen.

La turneul de tenis de la Charleston (SUA), Gabriela Ruse a fost eliminată fără drept de apel. Românca a fost învinsă de americanca Hailey Baptiste, cu 6-3, 6-0.

Calificată în turul secund, Irina Begu va evolua, joi dimineață, împotriva unei adversare care va fi cunoscută miercuri.

Orele trecute, Irina Bara s-a calificat în optimi turneului de la Bogota (Columbia), trecând de argentinianca Paula Ormaechea, scor 6-3, 7-5.

Glorie a gimnasticii, Cătălina Ponor va fi inclusă în promoţia din acest an a galeriei mondiale cu legendele acestui sport (International Gymnastics Hall of Fame).

Alți 5 gimnaști de marcă vor fi onoraţi, în 4 iunie, la ceremonia organizată la Oklahoma City.

Cătălina Ponor a obţinut 5 medalii olimpice, dintre care 3 de aur în 2004, la Atena, la bârnă, sol şi cu echipa.

Panteonul gimnasticii internaționale îi mai include pe Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Miloşovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016) şi Andreea Răducan (2018).

Naţionala de rugby a României va efectua, în luna iulie, un turneu de pregătire în America de Sud. “Stejarii” vor disputa două meciuri test cu reprezentativa Uruguayului, la Montevideo.

Valorile termice vor continua să crească în toată țara, vremea devenind caldă pentru început de aprilie în special în sud și sud-est. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore regiunile nord-estice, nordice și centrale, unde vor fi înnorări, însă probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 22 de grade.

La București, vremea se va menține frumoasă și va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

În zonele de munte, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, exceptând nordul Carpaților Orientali, unde vor fi înnorări și pe spații mici posibile precipitații slabe, mai ales sub formă de ploaie. Noaptea, aria de nebulozitate se va extinde treptat dinspre masivele sud-vestice, iar spre sfârșitul intervalului va ploua în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, iar pe creste vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi la altitudini mari.