Confidenţialitate

INFOMANIA • 6 aprilie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

  • Cu fiecare zi ce trece,  se acutizează criza din secțiile de Terapie Intensivă. Unele unități din țară nu mai au locuri pentru pacienți Covid și, de aceea, îi tratează în izolatoare, așteptând eliberarea de paturi. La momentul actual, România numără 14.000 bolnavi Covid. Dintre aceștia, 1.478 sunt în stare gravă.  Medicii bucureșteni atrag atenția că sistemul ATI nu poate extins la infinit. Dincolo de aparatură, personalul este insuficient.
  • O cercetare – efectuată în premieră în țara noastră – a relevat că 6 din 10 cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara au simptome de epuizare profesională, nivel ridicat de stres și îngrijorare. Studiul pilot a reunit răspunsuri de la 250 de angajati ai unităţii sanitare. Concluziile vor fi trimise Ministerului Sănătăţii pentru analiză. De altfel, un tânăr medic de Terapie Intensivă din Timişoara s-a sinucis după ce a ajuns acasă la finalul unei gărzi. ​Vlad Marinescu avea 28 de ani. Colegii săi cred că acesta și-a pus capăt zilelor din cauza epuizării. Moartea medicului este anchetată. Se așteaptă rezultatul necropsiei.
  • La rândul lor, pompierii bucureșteni au realizat, la sfârșitul săptămânii trecute, un număr record de misiuni Covid, peste 200 în numai 24 de ore. Pentru transportarea celor care trebuie să ajungă la spital, se folosesc inclusiv mașinile mari pentru victime multiple, utilizate, de obicei, în cazul unor dezastre.
  • Noua mutație britanică a coronavirusului a fost depistată în România. Proba biologică a fost recoltată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, de la un pacient care nu a călătorit, totuși, în Regatul Unit.
  • Premierul consideră că o accelerare a vaccinării anti-Covid este condiția pentru a redeschide activitățile economice la 1 iunie. Potrivit lui Florin Cîțu, în aprilie și mai, România va primi 8 milioane de doze de ser. Șeful executivului va discuta despre strategia viitoarei relaxări a restricțiilor într-un comitet care va include oficiali din toate ministerele, alături de lideri de sindicate şi a patronate. O primă întâlnire este programată astăzi, cu reprezentanți ai industriei ospitalității (HORECA). Totodată, Florin Cîțu spune că actualele măsuri restrictive dau rezultate, care se văd într-o stabilizare a situației epidemiologice. Premierul a cerut din nou implicarea Bisericii în campania de informare asupra vaccinării. Patriarhul Daniel nu s-a imunizat deocamdată.
  • Noi cabinete de vaccinare cu serul Moderna vor fi deschise, astăzi, în 9 judeţe. Aproape 5.000 de persoane s-au programat pentru imunizări în aceste centre
  • Reprezentații lanțurilor comerciale au tras linie după primul weekend în care au fost obligați să închidă la ora 18.00. Magazinele de cartier vor să propună ca în localitățile care nu depășesc pragul de 4 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, la sfârșit de săptămână, ora de închidere să fie 21.00. Limitarea numărului de coșuri disponibile la intrare ar fi o altă soluție pentru a evita aglomerația. La București, prefectul Alin Stoica așteaptă propuneri și soluții pentru a limita numărul de clienți din interiorul unui magazin.  În judeţul Ilfov, incidenţa infectărilor cu SARS-CoV-2 a scăzut la sub 9 cazuri la mia de locuitori. În Capitală, rata de infectare este de 6,8 la mie.
  • Carantina a fost prelungită în localităţile ilfovene Chitila, Ciorogârla, Corbeanca, Clinceni, Copăceni şi Măgurele. Oraşul dâmbovițean Pucioasa şi comuna Glodeni se închid, de la prânz, pentru 14 zile. În ambele cazuri, indicele de infectare cu SARS-CoV-2 a depășit 6 cazuri la mia de locuitori.
  • Primarul orașului gorjean Motru a fost amendat după ce a participat la o petrecere organizată în aer liber fără a purta masca de protecţie. Cosmin Morega apare în imagini surprise la eveniment și care s-au viralizat în mediul online.
  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că grădinițele vor putea poată organiza activități cu copiii și în perioada vacanței de primăvară. Numărul acestora va fi diferit de la o săptămână la alta, în funcție de solicitări.
  • Până la jumătatea lunii, ministrul Culturii va prezenta un plan de reluarea spectacolelor în interior sau în aer liber. Bogdan Gheorghiu a spus, la Europa FM, că regulile se vor aplica în funcție de numărul de cazuri dintr-o anumită zonă. În prima jumătate a lunii mai, se vor face teste-pilot la Opera și Teatrul Național din București, la care vor participa persoane vaccinate, cu test negativ la Covid sau de anticorpi, ori un test rapid la intrarea în sală.
  • Alte peste 51.000 de persoane au fost imunizate la nivel național. S-au înregistrat aproape 120 de reacții adverse. Pe plan global, Europa rămâne cu mult în urma Statelor Unite în cursa imunizărilor. Mai puțin de 12% din populaţia Uniunii Europene a primit primă doză, faţă de 30% dintre americani. Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății critica ritmul lent de vaccinare din Europa. Publicația Financial Times scrise că principalul impuls al avansului economic în anul acest an va fi capacitatea fiecărei ţări de a controla pandemia.
  • În Italia, care vaccinează în biserici, muzee şi chiar vaporaşele Veneţiei, a expirat carantina impusă la nivel național în perioada sărbătorilor pascale. Regiunile din Peninsulă păstrează restricțiile locale. Guvernul de la Roma a prelungit, până la 30 aprilie, obligativitatea prezentării la graniță a unui test Covid cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte. Oricine intră în Italia trebuie să se autoizoleze timp de 5 zile și apoi să efectueze un nou test.
  • Marea Britanie își va redeschide, de săptămâna viitoare, magazinele, sălile de sport și saloanele de coafură. Totodată, terasele în aer liber se vot putea redeschide, a anunțat premierul Boris Johnson. Strategia lunilor următoare include accesul limitat pe stadioane și, eventual, concerte.
  • Scoția a început o relaxare treptată a restricțiilor. S-au redeschis saloanele de înfrumusețare și centrele de grădinărit, alături de atelierele de reparații auto. Totodată, adolescenții pot face sport în aer liber.
  • La rândul său, Grecia a redeschis unele magazine, dar accesul clienților este posibil doar pe bază de programare. În incintă, nu pot fi mai mult de 20 de persoane. Excepție fac orașele Salonic și Patras, unde rata de infectare este foarte ridicată.
  • Autorităţile ungare restricţionează relatările presei despre campania de vaccinare. Doar televiziunea publică poate face filmări şi fotografii în spitale şi în cabinetele medicale unde au loc vaccinările, conform unei circulare interne. Opoziția denunță o nouă formă de cenzură.
  • Exerciţii militare desfășurate în Poligonul din Babadag (Tulcea) restricționează circulația pe drumul judeţean 222, între satele Enisala şi Sălcioara. Tragerile se execută cu muniţie de război.
  • Pescuitul la scrumbie a devenit interzis în Delta Dunării. Ordinul de prohibiţie expiră la 15 aprilie.
  • Salvamontiştii nemţeni au avertizat că a sporit riscul de avalanşe în Masivul Ceahlău. La peste 1.300 de metri înălţime, zăpada măsoară aproape un metru şi jumătate.
  • Unele traseele turistice de pe muntele Tâmpa sunt un pericol pentru amatorii de drumeții. Potrivit Prefecturii Brașov, unele căi sunt blocate de arbori doborâţi în perioada viscolului de la jumătate lunii martie.
  • CFR Călători anunță că va introduce, de joi, vagoane de dormit și cușetă la trenurile de lung parcurs din timpul zilei. În prima etapă, aceste vagoane vor circula pe rutele Iași – Timișoara (și retur) și București Nord – Baia Mare (și retur).
  • Rudele unuia dintre cei doi muncitori luați ostatici și înjunghiați mortal într-un apartament din Onești cer despăgubiri morale de 2 milioane de euro. Rudele tânărului vor ca despăgubirile să le fie imputate cât criminalului, cât și polițiștilor, pentru că au eșuat în misiunea de salvare a victimelor.
  • Doi inspectori sanitari au fost împiedicați să efectueze un control la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Ambii au fost sechestraţi într-un birou, sesizând ulterior procurorii.
  • Tribunalul București a închis procesul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu era acuzat de cumpărare de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu în postul de guvernator al Deltei Dunării. Comisă în 2008, fapta s-a prescris. Într-un dosar separat, fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru că a primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu.
  • Un fost agent de poliţie din Giurgiu a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual. Bărbatul a ajutat o femeie să obțină un permis auto fals. Sentința Curții de Apel București este definitivă.
  •  Curtea de Apel Cluj a condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare un fost poliţist de frontieră din Sighetu Marmaţiei. Condamnatul a cerut bani de persoane denunțătoare.
  • Consiliul Concurenței verifică posibile înțelegeri între compania Samsung și magazinele Altex, Flanco și Emag. Investigația vizează posibile înțelegeri de fixare a preţurilor de vânzare a produselor mărcii sud-coreene pe piața electronicelor din România, ceea ce ar reprezenta un comportament anticoncurențial.
  • Electoratul bulgar a sancționat la urne partidele tradiționale. Atât conservatorii, cât și socialiștii au pierdut mandate în legislativul de la Sofia după alegerile din weekend. Premier în exercițiu, Boiko Borisov a renunțat la ideea de a forma un al patrulea guvern și a propus ca țara să fie condusă de un executiv de tehnocrați, sprijinit de toate partidele parlamentare. Tinerele formațiuni anti-sistem “Există un astfel de popor” şi “Bulgaria Democrată” au produs surpriza alegerilor. În schimb, pentru prima dată în ultimele două decenii, partidele naţionaliste nu mai fac parte din legislativul bulgar.
  • Preşedintele Turciei a acuzat mai mult de 100 de ofiţeri rezervişti de marină că ar plănui o lovitură de stat, după ce aceştia au criticat planul autoritarului Recep Tayyip Erdogan de construire a Canalului Istanbul. Zece amirali în rezervă au fost arestaţi pentru că au semnat o scrisoare în care erau invocate încălcări ale Convenţiei de la Montreux, care stabileşte regulile traficului maritim între Mările Mediterană şi Neagră. Canalul va contribui la reducerea traficului din Strâmtoarea Bosfor, însă contestatarii afirmă că proiectul a afecta grav mediul înconjurător. După un puci eșuat în vara anului 2016, regimul de la Ankara a început un amplu proces de epurare politică prin contestatari.
  • În Rusia, opozantul Aleksei Navalnîi își continuă greva foamei, prin care contestă lipsa asistenței medicale adecvate în spatele gratiilor. Potrivit apropiaților săi, el are febră şi o tuse puternică. Anterior, Aleksei Navalnîi acuzase conducerea penitenciarului în care este deținut că este supus ”torturii” prin privarea de somn. În tot acest timp, președintele rus Vladimir Putin a promulgat legea prin care va candida pentru alte două mandate. Astfel, liderul de la Kremlin va putea rămâne la putere până în 2036, când va avea 83 de ani. Vladimir Putin a adunat două decenii la cârma Rusiei.
  • În Liga 1, CFR Cluj a câștigat, la limită, duelul cu Dinamo din etapa a 29-a. Ardelenii s-au impus cu 1-0. Bucureștenii au rămas în inferioritate numerică din minutul 37 al primei reprize, după ce Paul Anton și Florin Bejan au fost eliminați. În clasament, CFR Cluj se află pe locul 2 (63 de puncte), iar Dinamo este pe 14 (27 puncte). Chindia Târgovişte a învins FC Voluntari, cu 1-0, și mai mai poate spera la play-off.
  • În vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, vremea va fi deosebit de rece pentru început de aprilie, cerul se va înnora şi temporar va ploua. După-amiaza şi seara, precipitațiile vor deveni mixte. În rest, vremea se va încălzi şi va fi în general frumoasă, dar după-amiaza în sud-est vor fi înnorări şi, local, averse de ploaie, cu tunete și fulgere. La munte, vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla tare, viscolind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în Dealurile de Vest şi 19 grade în sud-estul Munteniei. La București, vremea se va încãlzi semnificativ. 18 grade Celsius, la amiază. Cerul se va înnora spre seară.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.