Confidenţialitate

INFOMANIA • 18 iulie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O persoană a ajuns la spital cu arsuri grave pe mai mult de jumătate din suprafața corpului, iar alte şase persoane au primit îngrijiri medicale pentru atacuri de panică după ce un incendiu izbucnit într-un lan de grâu în localitatea vâlceană Diculeşti s-a extins la două case din vecinătate.

În județul Dolj, un puternic incendiu a mistuit peste 2 hectare de vegetaţie uscată în localitatea Teasc. Cel mai probabil, flăcările au fost provocate de scânteile mecanice de la o presă care făcea baloţi. În comuna prahoveană Gura Vadului, un incendiu de vegetaţie uscată s-a extins la o cultură de viţă de vie şi la o livadă.

Debitul Dunării scade de la o zi la alta, iar navigația este perturbată. Navele sunt încărcate la capacitate mai redusă, pentru a evita împotmolirea. De asemenea, hidrocentralele de la Porțile de Fier și-au redus activitate.

Incendiile de vegetație s-au extins în sud-vestul Franţei, unde peste 14.000 de localnici au fost evacuați. Mii de hectare ard în Spania, Croaţia și Grecia, iar eforturile pompierilor sunt istovitoare.

Bilanțul provizoriu al victimelor este în continuă creștere. Doar în Peninsula Iberică, au murit cel puțin 350 de persoane în cel mai recent episod prelungit de caniculă.

De cealaltă parte a Mediteranei, incendiile din Maroc au mistuit peste 2.000 de hectare de pădure în zonele nordice.

Între timp, serviciile de ambulanţă sunt în stare de alertă în Marea Britanie în așteptarea unui nou val de căldură. Personalul liniilor telefonice de asistenţă a fost suplimentat. Cetățenii au fost sfătuiți să aibă grijă de rudele şi vecinii vulnerabili. Luni și marți, temperaturile pot atinge 41 de grade Celsius în Regatul Unit, fără precedent în istoria măsurătorilor meteo ale britanicilor. Unele trenuri au fost anulate, iar școlile și-au modificat programul.

Autoritățile din Grecia investighează cauzele prăbușirii unui avion cargo încărcat cu 11 tone de muniție, sâmbătă seara, în apropierea oraşului nordic Kavala.

La bord se aflau 8 membri ai echipajului, toţi ucraineni, care nu au supraviețuit.

Localnicii din zona accidentului au fost sfătuiți să rămână în case și să închidă ferestrele întrucât o substanță albă de origine necunoscută s-a împrăștiat în zonă.

La impactul cu solul, aeronava a fost cuprinsă de flăcări și există temerea că acestea au degajat un nor toxic.

Avionul, un Antonov An-12 de fabricație sovietică, transporta armament fabricat în Serbia, iar cumpărătorul a fost Ministerul Apărării din Bangladesh.

Pilotul solicitase o aterizare de urgenţă din cauza unei probleme la motor, dar semnalul a fost pierdut.

Șefii diplomațiilor din UE se reunesc, luni, pentru a discuta despre înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei, într-un moment în care Moscova este acuzată că a desfăşurat lansatoare pentru tiruri de rachete la centrala nucleară Zaporojie, în sudul Ucrainei.

Miniştrii vor trebui să analizeze, printre altele, o propunere a Comisiei Europene de a interzice achiziţiile de aur din Rusia pentru a alinia sancţiunile UE la cele ale partenerilor săi din G7. O altă propunere vizează includerea unor noi oficialități ruse pe lista neagră a UE.

Costul războiului se face simţit şi pentru restul lumii, au susţinut ţările occidentale la summitul G20 de la Bali, care s-a încheiat, sâmbătă, fără un comunicat comun, din lipsă de consens asupra acestui punct. Participarea Rusiei a fost “absurdă” şi “a echivalat cu invitarea unui piroman la o reuniune a pompierilor”, a criticat ministrul canadian de Finanţe, Chrystia Freeland.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali rămân sub şocul loviturilor cu rachete de croazieră care au devastat, joia trecută, centrul oraşului Viniţa, la sute de kilometri vest de front. Bilanţul acestui atac a crescut, în weekend, la 24 de morţi. Alte 60 de persoane au fost rănite.

În faţa condamnărilor internaţionale, Ministerul rus al Apărării a afirmat că a vizat la Viniţa o reuniune a “comandamentului forţelor aeriene ucrainene cu reprezentanţi ai furnizorilor străini de armament”. Cu toate acestea, un înalt responsabil american al apărării a declarat, sub protecţia anonimatului, că nu are “nicio indicaţie privind prezenţa unei ţinte militare în apropiere”.

Moscova nu a recunoscut vreodată erorile sau crimele comise de forţele sale armate în Ucraina şi dă asigurări sistematic că loveşte doar ţinte militare. În Donbas, forţele separatiste şi armata rusă au afirmat că avansează în continuare şi că sunt pe punctul de a prelua controlul complet asupra oraşului Siversk, atacat după capturarea Lisiceansk, mai la est, la începutul lunii.

Rusia îşi consolidează poziţiile defensive din zonele pe care le-a ocupat în sudul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării britanic, care a observat deplasări de efective şi echipamente militare între oraşele Mariupol şi Zaporojie. De asemenea, sunt întărite măsurile de securitate în zona oraşului Melitopol. Un obiectiv vizat de Rusia este cucerirea oraşului Sloviansk, situat în regiunea Doneţk.

Zeci de persoane din localitatea ucraineană Irpin, aflată la aproximativ 25 de kilometri nord-vest de Kiev, ale căror locuinţe au fost distruse în urma atacurilor militarilor ruşi din lunile februarie şi martie, au fost cazate în mai multe vagoane puse la dispoziţie de Căile Ferate.

Vagoanele sunt conectate la întreaga reţea de utilităţi. Sinistrații primesc trei mese pe zi din partea Crucii Roşii. Adăpostul temporar din vagoanele căilor ferate ucrainene de la Irpin este singurul de acest fel din întreaga ţară.

Totodată, în localitatea Makariv, aflată tot în regiunea Kiev, Guvernul Poloniei a finanţat construcţia unui orăşel modular temporar, în care pot fi cazate peste 350 de persoane ale căror case au fost distruse de armata rusă.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a destituit pe şeful Serviciului de Securitate şi pe procurorul general. Subalterni ai celor doi sunt suspectați de trădare.

Autoritățile sanitare au raportat aproape 2.200 de noi infecții cu SARS-CoV-2 în România. Bilanțul este în scădere. 390 dintre cazuri sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Aproape 1.900 de pacienți Covid sunt spitalizați.

În secțiile de Terapie Intensivă, sunt internate puțin peste 100 de persoane, majoritatea nevaccinate.

Salvamontiștii prahoveni au recuperat trupul neînsuflețit al turistului portughez care a fost lovit de trăsnet, sâmbătă, pe Creasta Bucşoiului. Bărbatul se afla cu un grup în drumeție, dar în momentul fatidic a rămas în urmă pe o potecă pentru a face fotografii.

Un bărbat care voia să îşi facă un selfie în zona barajului de la Siriu a căzut în gol zeci de metri. Teribilistul a fost salvat de pompieri şi transportat la Spitalul Judeţean Buzău.

De săptămâna aceasta, șoferii nu vor mai fi nevoiți să se întoarcă la ghișee pentru eliberarea Cărții de Identitate a Vehicului, ci pot opta pentru livrarea acestuia prin curier. Documentul va fi eliberat în cel mult trei zile lucrătoare, a anunțat Registrul Auto Român.

Vânzările de maşini în Europa au ajuns, luna trecută, la cel mai redus nivel din 1996, după 12 luni de scădere continuă. Doar puţin peste un milione de vehicule noi au fost înregistrate pe continent. Pentru unii producători auto vânzările s-au înjumătățit.

Cifrele confirmă exodul în masă de angajați din domeniul sanitar. În ultimul deceniu, peste 21.000 de asistenţi medicali au plecat să lucreze în străinătate. Cei mai mulţi au ales Marea Britanie, Italia sau Germania pentru a-şi practica meseria, scrie ZF.

Câteva sute de zboruri au fost anulate în Italia, ieri, o zi de vârf pentru turişti, din cauza unor greve ale angajaţilor din companii aeriene low-cost şi a controlorilor de trafic aerian. Perioada concediilor estivale este perturbată de astfel de proteste sindicale. Dacă în pandemie companiile și aeroporturile au făcut concedieri, reluarea călătoriilor fără restricții sanitare le-au prins în ofsaid, fără personal suficient.

Lider religios suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei a redus pedepsele a aproape 2.300 de deţinuţi cu ocazia unor sărbători musulmane. Printre cei graţiaţi se numără şi 40 de condamnaţi la moarte.

Papa Francisc a îndemnat credincioşii să rostească rugăciuni care să îl însoţească în pelerinajul de ”pocăinţă” din Canada. În timpul vizitei sale dincolo de Atlantic, Suveranul Pontif le va cere iertare grupurilor indigene pentru abuzurile comise de-a lungul timpului de Biserica Catolică.

În prima etapă a Superligii, FCSB și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1. Farul Constanţa a învins FC U Craiova, cu 2-1.

Luni, de la 18 și 30 de minute, se duelează FC Botoșani și Chindia Târgoviște. De la 21 și 30 de minite, se confruntă Petrolul Ploiești și FC Voluntari.

La Olimpiada Internațională de Fizică, lotul României s-a clasat pe locul 2 la nivel mondial, fiind cea mai bună echipă din Europa. Concursul a fost organizat online de Elveția și a reunit 369 de participanți.

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice diurne, ușor mai scăzute față de ziua precedentă în regiunile sudice, se vor situa în jurul celor normale, cu maxime între 23 și 31 de grade. Cerul va fi variabil în nordul, centrul, estul și sud-estul țării și mai mult senin în rest. La munte, temporar mai ales după-amiaza și seara cerul va prezenta înnorări, iar cu totul izolat îndeosebi în nordul Carpaților Orientali vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări (rafale de până la 40…45 km/h) în Moldova, Bărăgan și în Dobrogea, precum și în zona de munte.

La București, vremea va fi predominant frumoasă, iar temperatura maximă, ușor mai scăzută față de intervalul anterior, se va situa în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

În zonele de munte, vremea va fi răcoroasă, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza și seara, iar cu totul izolat, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă, normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 28 de grade, iar cele minime între 17 și 19 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 și 25 de grade.