Confidenţialitate

INFOMANIA • 17 iunie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La două luni după tragedia din secția mobilă de Terapie Intensivă a Spitalul bucureșean “Victor Babeş”, unde 3 pacienți Covid au murit după cedarea instalațiilor de oxigen, șeful Serviciului Tehnic și un instalator au fost arestați la domiciliu. Potrivit procurorilor, din cauza unor manevre greșite, la 12 aprilie s-au declanșat sistemele de autoprotecție ale TIR-ului ATI, iar toată aparatura a încetat să mai funcționeze, ceea ce a provocat cele 3 decese. Procurorii susțin că inginerul-șef, care nu se afla la locul de muncă, i-a cerut instalatorului să reducă presiunea „fără a-l fi instruit în prealabil asupra principiilor de funcționare a instalației”. Pe lângă consemnul la domiciliu, cei doi nu au voie să comunice cu martori din dosar.


Comunitatea Declic organizează, joi, un protest pe picioroange în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a atrage atenţia asupra faptului că infecţiile nosocomiale sunt “grav subraportate”. Sub titlul “Cât o mai lungiţi cu nosocomialele?”, manifestația este programată de la ora 11.00.

România se află într-un pericol iminent de a arunca 35.000 de vaccinuri anti-Covid care expiră la sfâșitul acestei luni. Potrivit portalului SpotMedia, sunt doze de ser de la AstraZeneca, care nu are mai deloc căutare în ţara noastră. Alte aproape 50.000 de vaccinuri, al căror termen de valabilitate este 30 iulie, vor intra pe mecanismul de donare şi revânzare. În ultima zi, s-au imunizat puțin peste 32.000 de persoane. Mai mult de jumătate au primit rapelul, ceea ce confirmă interesul tot mai scăzut pentru vaccinare.

În România, la momentul actual, doar aproape un sfert din populație este imunizată, adică nici măcar 5 milioane de persoane.

În situația în care numărul celor care aleg să se vaccineze scade de la zi la zi, mai avem un răgaz de câteva săptămâni să ne punem la adăpost de un nou val pandemic, avertizează medicul și cercetătorul Octavian Jurma, care urmărește atent statisticile crizei sanitare. În opinia sa, relaxările premature, cand nu avem nici măcar 5 milioane de oameni imunizati, n-au făcut altceva decat sa descurajeze vaccinarea.

În ciuda ratei scăzute de imunizare, cea mai mare parte a populaţiei se declară favorabilă vaccinării, arată un sondaj efectuat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române şi de Elicom, în a doua jumătate a lunii trecute. Conform cercetării, antivacciniștii reprezintă o grupare redusă ca proporţie (în jur de 800.000 de persoane), dar suficient de activă pentru a-şi impune ideile.

Autoritățile au anunțat, miercuri, 104 cazuri noi de SARS-CoV-2 și 18 decese asociate Covid. Aproape 200 de pacienți mai sunt la Terapie Intensivă.

Franța renunță, de joi, la obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise. Numărul contaminărilor a scăzut în Hexagon. În plus, situația meteorologică a grăbit autoritățile de la Paris în adoptarea deciziei de relaxare. În ultimele 2 săptămâni, vremea s-a încălzit simțitor în Franța. În sudul mediteranean, au fost atinse temperaturi de 38 de grade Celsius.

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti s-au răzgândit, după câteva zile, și au reunit dosarul Colectiv într-o singură cauză. Pronunțarea sentințelor finale se amână pentru 22 septembrie. O tergiversare care nemulțumește familiile celor 64 de victime și supraviețuitorii. Acuzați de neglijență criminală, primarul Cristian Popescu Piedone și pompierii care au închis ochii la unele nereguli descoperite în local, înainte de a fi mistuit de flăcări în octombrie 2015, vor fi judecați alături de patronii clubului și de furnizorii artificiilor de la care s-a declanșat incendiul devastator.

Întrebat de jurnaliști când va fi desfiinţată controversata Secție specială pentru investigarea magistraților, ministrul Justiției a răspuns că se aşteaptă avizul Comisiei de la Veneţia, care va veni la începutul lunii iulie. Potrivit lui Stelian Ion, dosarele instrumentate de SIIJ vor fi transferate la o direcţie din Parchetul General.

În altă ordine de idei, organigrama Direcției Anticorupție va crește. Guvernul a decis să creeze 140 de posturi suplimentare. DNA va putea angaja, astfel, 90 de polițiști judiciari și 50 de membri ai personalului auxiliar.

Guvernul a adoptat, miercuri, ordonanța care decontează transportul pentru elevii care învață în alte localități decât cele de domiciliu. Ministerului Educației îi vor fi alocate 100 de milioane de lei pentru cei 130.000 de beneficiari. Ordonanţa mai prevede şi acordarea a 8 călătorii dus-întors pentru fiecare semestru pentru elevii care locuiesc la internate şi la gazde. Asociațiile de elevii protestează, cerând gratuitate pentru transportul județean.

77% dintre elevii claselor terminale s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul, a anunțat ministrul Educaţiei. Prima probă scrisă este programată la 28 iunie. Printr-un ordin semnat de Sorin Cîmpeanu, vor crește și sumele pe care profesorii le primesc dacă se implică în desfășurarea examenelor. Valoarea acestora poate spori cu până la 60% față de sumele primite anul trecut.

Liderii coaliției anunță că vor nominaliza un nou Avocat al Poporului până la sfârșitul sesiunii legislative. Renate Weber a fost revocată din funcție pe cale parlamentară, rapoartele sale de activitate pe ultimii 3 ani fiind respinse. Opoziția social-democrată a anunțat că se va adresa Curții Constituționale. PSD consideră că PNL, USR PLUS și UDMR au nevoie de un Avocat al Poporului obedient, care să nu se opună “dezmățului de ordonanțe abuzive”. Săptămâna viitoare, va începe procedura de numire a unui nou titular. Coaliția va face o propunere comună după consultări.

La Focșani, rămâne incertă situaţia bugetului orașului, invalidat anterior de Ministerul Finanțelor. Convocată pentru a găsi soluții, ședința Consiliului Local de miercuri s-a încheiat cu scandal. Poliția face cercetări. Primarul social-democrat Cristi Misăilă a propus alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă, variantă care nu a fost agreată de majoritatea PNL-USR PLUS. Actualul blocaj face ca angajații municipalității să nu își primescă salariile. Edilul Cristi Misăilă a convocat pentru joi, la ora 12.00, o nouă şedinţă de Consiliu Local. Singurul proiect pe ordinea de zi este corectarea bugetului municipiului.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Ploieşti cere Prefecturii încuviințare pentru declararea stării de alertă în oraş, din cauza gunoaielor care nu sunt ridicate la timp. Angajații firmei de salubritate Rosal au întrerupt lucrul, nemulțumiți față de neplata salariilor. Din cauza protestelor cu repetiție, Ploieştiul se confruntă, de mai mulți ani, cu perioade în care gunoiul menajer rămâne pe străzi. La rândul său, primarul Andrei Volosevici le-a solicitat comisarilor de mediu să adopte cu rapiditate “măsuri concrete” împotriva companiei Rosal.

Rețeaua Mega Image prezintă scuze publice după ce un client a surprins, într-o fotografie, doi șobolani care mâncau un covrig într-un magazin din Sectorul bucureștean 1. Imaginea s-a viralizat în mediul online. Conducerea Mega Image susține că se intervine frecvent în unitățile sale cu soluții de deratizare, la un interval mult mai des decât prevederile legale, mai ales că în anumite zone ale Capitalei sunt foarte multe surse externe. Magazinul cu pricina va fi închis temporar.

Portugalia a devenit prima țară al cărei plan de relansare economică a primit aprobarea Comisiei Europene. PNRR-ul statului lusitan valorează aproape 17 miliarde de euro. Între timp, executivul comunitar a atras de pe pieţe financiare primele 20 de miliarde de euro pentru a începe finanţarea planului european de redresare post-pandemie, a cărui valoarea totală se va ridica la aproape 700 de miliarde de euro. Sumele urmează să finanţeze diverse proiecte naționale. Bruxellesul preconizează să emită, până la sfârşitul anului, obligaţiuni în valoare de 100 de miliarde de euro.

Reuniți la Geneva – orașul elvețian al păcii – președinții american și rus au numit întâlnirea față în față de miercuri drept “pragmatică” și “constructivă”. După strângerea de mână protocolară, Joe Biden și Vladimir Putin au avut discuții pe durata a aproape 4 ore, în care și-au făcut cunoscute pozițiile, cele mai multe contrare, și au convenit să coopereze în probleme precum securitate nucleară și cibernetică.

Reducerea riscurilor este un deziderat al ambelor părți, conform unei declarații comune oferite presei miercuri seară.

Anterior, cei doi lideri au avut conferințe separate cu jurnaliștii și nu s-au invitat să se viziteze reciproc.

Ca un prim pas spre normalizarea relațiilor diplomatice bilaterale, ambasadorii celor două țări vor reveni la posturile din Washington și Moscova.

Joe Biden și-a reafirmat susținerea pentru aliații europeni, amenințați de Rusia, și a pledat pentru libertate de expresie, în contextul în care Vladimir Putin își reprimă criticii.

Președintele american a apreciat că omologul său a făcut o falsă echivalare între asaltul asupra Capitoliului din Washington şi manifestaţiile paşnice ale opoziției din Rusia.

De cealaltă parte, liderul de la Kremlin a transmis că nu va accepta amestecul în afacerile interne ale țării sale.

China a trimis, joi dimineață, primul echipaj spre stația sa spațială cea nouă. 3 astronauți își vor petrece următoarele 3 luni în modulul Tiahne, situat la 380 de kilometri deasupra Terrei. Misiune se dorește o altă demonstrație de încredere crescândă a guvernului de la Beijing în programul său spațial. În ultimele șase luni, China a adus probe de rocă și sol de pe suprafața Lunii și a trimis un robot pe Marte.

Procuratura franceză cere 18 ani de închisoare pentru Nourredine Allam, principalul acuzat în uciderea poliţistului Xavier Jugelé pe Champs-Élysées. Crima a fost comisă la 20 aprilie 2017. Nourredine Allam i-a permis atacatorului Karim Cheurfi, lichidat la fața locului, ”să îşi concretizeze panul terorist” prin faptul că i-a vândut ”kalaşnikovul încărcat cu cel puţin 25 de gloanţe”. Alți 3 complici riscă închisoarea.

Italia a învins Elveția, miercuri seară, cu 3-0. Squadra Azzurra a devenit prima echipă calificată în optimile Europeanului de Fotbal. Cu câteva ore înaintea meciului, un dispozitiv exploziv artizanal a fost descoperit şi neutralizat într-o maşină parcată în apropierea Stadio Olimpico din Roma.

La rândul său, Țara Galilor a făcut un pas important spre optimi, după a învins cu 2-0 Turcia, dezamăgirea actualei ediții.

La calificarea în faza următoare mai poate spera și Rusia, care a învins Finlanda cu 1-0. La încălzire, jucătorii finlandezi au purtat tricouri cu un mesaj de încurajare pentru danezul Christian Eriksen, aflat pe patul de spital după o criză cardiacă suferită pe teren.

Joi, de la ora 16.00, pe Arena Națională din București, se dispută duelul Ucraina – Macedonia de Nord. Este al doilea meci găzduit la România la Euro 2020. De la ora 19.00, este programată confruntarea dintre Danemarca și Belgia. De la ora 22.00, se joacă Olanda – Austria.

În optimi, avansează primele două clasate din fiecare grupă, alături de cele mai bune 4 echipe de pe locul al 3-lea.

Real Madrid a anunţat, pe site-ul oficial, că Sergio Ramos va părăsi gruparea, la care este căpitan. Joi este programată o conferință de presă. Sergio Ramos este legitimat la Real de 16 ani, alături de care a câştigat peste 20 de trofee, între care 4 titluri în Liga Campionilor. Potrivit presei spaniole, fotbalistul ar putea reveni la FC Sevilla,clubul la care s-a format.

Echipele românești și-au aflat adversarele din turul 2 preliminar al Conference League. FCSB se va duela Șahtior Karagandy din Kazahstan. Universitatea Craiova va întâlni câștigătoarea dintre Laci (Albania) și Podgorica (Muntenegru). Sepsi se va confrunta cu învingătoarea dintre Spartak Trnava (Slovacia) și Mosta (Malta).

Alți 3 sportivi români s-au calificat la Jocurile Olimpice de vară, de la Tokyo. Judokanii Andreea Chiţu, Alexandru Raicu şi Vlăduţ Simionescu se alătură delegației de 90 de sportivi care vor reprezenta țara noastră la grandiosul eveniment din Japonia. Jocurile debutează la 23 iulie.

Horia Tecău și partenerul său Kevin Krawietz s-au calificat în sferturile de dublu ale turneului german de tenis pe iarbă de la Halle. Perechea s-a impus, scor 7-6 (3), 6-3, în faţa cuplului format din bosniacul Tomislav Brkic și croatul Nikola Cacic.

În competiția de simplu, elvețianul Roger Federer a fost eliminat de canadianul Felix Auger Aliassime.

Graţie unor nume în mare vogă la acest moment, precum Dua Lipa și Harry Styles, industria muzicală britanică a înregistrat un record de încasări în 2020. Vânzările de cântece și albume britanice, în Regat și la nivel mondial, se apropie de 520 de milioane de lire. Inevitabil influențate de pandemie, datele reprezintă o creştere de 6% faţă de 2019, în principal datorită consumului tot mai mare de muzică în platformele de streaming.

Oraşul suedez Umea şi cel finlandez Tampere au cel mai curat aer din Europa, potrivit unui nou clasament. Particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sănătăţii au fost la niveluri scăzute, de asemenea, în aerul Tallinn, capitala Estoniei, şi oraşul norvegian Bergen. Majoritatea oraşelor din partea inferioară a clasamentului sunt situate în Polonia şi în nordul Italiei. Clasamentul a acoperit ultimii doi ani şi nu a inclus toate oraşele europene, omisiuni cauzate de lipsa unor date comparabile.

În sudul, în estul şi local în centrul ţãrii, vremea va fi instabilã şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã de peste 15…25 l/mp. Izolat va cãdea grindinã şi vor fi posibile vijelii. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar averse şi descãrcãri electrice vor fi doar izolat, dupã-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri la munte, la altitudini mari, precum şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra de la 21…23 de grade pe litoral, pânã la 30…31 de grade în Câmpia de Vest.

La București, vremea se va menţine în general instabilã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi mai ales dupã orele amiezii, vor fi perioade cu averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp cantitãţile de apã vor putea depãşi în medie 10…20 l/mp. Temperatura maximã va fi de 25…26 de grade.

La mare, vremea va fi în general instabilã. Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse, descãrcãri electrice şi condiţii de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 24 de grade, iar cele minime de 17… 18 grade. Temperatura apei mãrii va fi de 17…18 grade.

La munte, în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali, vremea va fi instabilã şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe alocuri se vor înregistra cantitãţi de apã de peste 15…20 l/mp. Izolat va cãdea grindinã. În restul zonei montane cerul va fi variabil, iar averse şi descãrcãri electrice vor fi doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri la altitudini mari şi vor fi posibile vijelii. Valorile termice vor fi în creştere faţã de ziua anterioarã.