Confidenţialitate

INFOMANIA • 10 octombrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Majorarea cotațiilor petroliere se vede la pompă. Marile companii au majorat tarifele. În weekend, s-a consemnat cea dintâi scumpire după un val de ieftiniri.

Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a ajuns la 1,4 lei pe litru.

Săptămâna trecută, principalii exportatori de petrol ai lumii au convenit scădere a producţiei în ciuda apelului americanilor de a spori cantitatea din piață, ca formă de susținere a economiei mondiale.

O analiză a agenției Bloomberg arată că lemnul de foc ar putea fi preferat de tot mai mulți europeni pentru a se încălzi în această iarnă, în contextul crizei energetice pentru care se pregătește tot continentul.

Lemnul ar putea fi preferat pentru că este mai ieftin. Liderii Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor.

Adoptate de deputați, cele 3 legi ale Justiţiei ajung – săptămâna aceasta – în dezbaterea plenului Senatului.

În ciuda criticilor opoziției, coaliția guvernamentală insistă să adopte proiectele, invocând că dezbaterile s-au întins de-a lungul a doi ani. PNL, PSD și UDMR susțin că legile Justiției sunt un angajament asumat la Bruxelles, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În schimb, Uniunea Salvați România a propus – în zadar – ca Bucureștiul să aștepte, până în decembrie, punctul de vedere al Comisiei de la Veneția, for alcătuit din experți în drept constituțional.

Folosind banda de cuie din dotare, polițiștii din Caraș-Severin au reținut un infractor pe care îl urmăreau în trafic. Individul a evitat anterior mai multe filtre rutiere.

Anchetatorii au descoperit că fugarul, care va fi predat autorităților ungare, folosea două rânduri de plăcuțe auto pentru a scăpa de urmăritori.

Medicii craioveni îngrijesc o adolescentă care s-a prăbușit cu un planor în curtea unei locuinţe din cartierul Popoveni. Minora a fost găsită conștientă, suferind mai multe traumatisme.

Consilierii generali bucureșteni discută, în ședința de luni, planul Primăriei Capitalei de a cumpăra aproape 50 de tramvaie. Finanțarea ar urma să fie asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea contractului depășește 700 de milioane de lei.

Prin sporirea numărului de vehicule, municipalitatea bucureșteană speră să încurajeze folosirea transportului în comun.

Din ordinul președintelui Vladimir Putin, Consiliul de Securitate al Rusiei se reunește luni. În weekend, podul care face legătura între Federație și Peninsula Crimeea – anexată în 2014 – a fost puternic avariat de explozia unui vehicul.

Cauza exactă nu este cunoscută. Kievul nu și-a asumat responsabilitatea pentru atac.

Liderul de la Kremlin a acuzat ucrainenii de “un act de terorism care are ca scop distrugerea unei infrastructuri civile de importanță critică”.

Ca o primă pedeapsă, armata rusă a bombardat orașul Zaporojie. Bilanțul se ridică la zeci de victime.

Lung de 19 kilometri și inaugurat în 2018, podul are un rol cheie în aprovizionarea trupelor ruse din sudul Ucrainei.

Într-o ședință programată luni, Organizația Națiunilor Unite va dezbate anunțul Rusiei de anexare a estului separatist al Ucrainei.

Sezonul Nobel ajunge la final, luni, cu acordarea premiului pentru Economie. Celelalte distincții s-au împărțit săptămâna trecută.

Așteptatul Nobel pentru Pace le-a revenit unor luptători pentru drepturile omului din Belarus și Rusia.

Pentru imagini ale războiului surprinse în Ucraina, fotojurnalistul Vadim Ghirdă a câștigat Prix Bayeux, premiul publicului la un prestigios concurs pentru corespondenți de război.

Românul are o carieră care se întinde pe mai mult de 30 de ani, timp în care a surprins instantanee pentru agenția Associated Press.

Fotojurnalistul a ajuns în estul Ucrainei în ianuarie, cu o lună înainte de declanșarea războiului, imortalizând imagini cu ucraineni de toate vârstele care se pregăteau să își părăsească țara de teama invaziei iminente și a tragediei care urma să înceapă.

Vadim Ghirdă s-a mai aflat pe fronturi precum cele din fosta Iugoslavie, Irak Siria sau Palestina.

România va avea o grupă accesibilă în preliminariile Europeanului de fotbal din 2024. Selecționata pregătită de Edward Iordănescu va întâlni Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Euro 2024 se va desfășura în Germania.

În ciuda rezultatelor din Liga Națiunilor, selecționerul Edward Iordănescu a fost reconfirmat pe banca tricolorilor, având ca obiectiv calificarea la turneul continental, unde România nu a mai ajuns din 2016, când naționala era antrenată de Anghel Iordănescu.

FCSB s-a impus pe terenul Petrolul Ploiești, scor 2-0, în etapa a 13-a a Superligii.

Golurile echipei bucureștene au fost marcate de Dawa (’45) și Coman (’47).

Grație victoriei, FCSB urcă pe 12 în clasament, având 14 puncte.

Elevii lui Nicolae Dică își revin după recenta înfrângere umilitoare suferită în Conference League, pe terenul Silkeborg.

Tot duminică, FC Farul Constanţa a învins Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 1-0.

Luni, sunt programate duelurile FC U Craiova – AFC Chindia Târgovişte (17:30) și UTA Arad – CFR 1907 Cluj (20:30)

O delegaţie formată din tineri campioni la nataţie este așteptată, luni, la Palatul Elisabeta.

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu îi vor întâmpina pe David Popovici, Robert Glinţă, Vlad Stancu, Patrick Dinu, Ştefan Cozma, Alexandru Constantinescu, Aissia Prisecariu, Anastasia Bako, Constantin Popovici, alături de antrenorii lor, precum şi de membri ai conducerii Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Delegația României a cucerit șapte medalii, anume patru de aur, una de argint şi două de bronz, duminică, în finalele pe aparate, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Mersin (Turcia).

Ana Maria Bărbosu a fost vedeta zilei, cu trei medalii de aur, la paralele, bârnă şi sol.

La rândul său, Gabriel Burtănete a cucerit aurul la sărituri.

Cupa Mondială a a fost ultimul test pentru gimnaştii români înaintea Campionatelor Mondiale de la Liverpool (29 octombrie-6 noiembrie).

Triumfător în Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, Max Verstappen și-a asigurat, pentru al doilea an la rând, titlul de campion.

Cu 4 curse rămase de disputat până la finalul sezonului, olandezul are 366 de puncte în clasament și nu mai poate fi ajuns din urmă.

Barbora Krejcikova (23 WTA) a câștigat, duminică, turneul de tenis de la Ostrava. În fața propriilor suporteri, cehoaica a învins-o pe poloneza Iga Swiatek și a pus capăt unei serii de 60 de victorii reușite de liderul WTA în acest sezon.

Barbora Krejcikova este așteptată la Transylvania Open (WTA 250), care a început la Cluj-Napoca.

Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Cristina Dinu au pierdut meciurile susţinute în runda finală a calificărilor.

Pe tabloul principal al competiției de la Cluj-Napoca se află Ana Bogdan (46 WTA), Jaqueline Cristian (82 WTA), Gabriela Ruse (104 WTA) şi Irina Bara (146 WTA).
Openul Transilvaniei are premii totale de peste 250.000 de dolari.

Sârbul Novak Djokovic a câştigat finala turneului de la Astana, învingându-l pe grecul Stefanos Tsitsipas.

În capitala Kazahstanului, fostul lider ATP și-a adjudecat al 90-lea titlu din carieră. În actualul sezon, Novak Djokovic nu a putut evolua la mai multe competiţii din cauza refuzului de a se vaccina împotriva Covid.

Echipa masculină a Chinei a cucerit, duminică, al zecelea său titlu mondial consecutiv, după ce a învins formaţia Germaniei cu scorul de 3-0, duminică, în finala Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Chengdu (China).

Ultima echipă care a învins China într-o finală mondială a fost Suedia, în 2000.

Finala de duminică a fost o reeditare a celei din 2018, fiind pentru a şasea oară când China şi Germania s-au bătut pentru titlul mondial la masculin. China a ieşit învingătoare de fiecare dată, ajungând acum la 22 de titluri mondiale.

Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe în zona Carpaților Meridionali și în Munții Banatului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului. Valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă în regiunile sudice și sud-estice, astfel că la nivelul întregii țări vor fi maxime cuprinse între 15 și 23 de grade. Dimineața pe arii restrânse se va semnala ceață.

În zonele de munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, unde izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în masivele sud-vestice. Valorile de temperatură vor fi în scădere ușoară față de intervalul precedent.

La București, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Uraganul Julia a lovit Nicaragua. Furtuna este însoțită de rafale puternice de vânt, care ating 140 km/h.

Locuitorii din zonele de coastă la Oceanul Pacific au fost avertizați să se refugieze din calea valurilor înalte.

Pe traseu, uraganul va mai mătura Honduras, El Salvador şi Guatemala.