Confidenţialitate


Incursiune în zona Lacului Vidraru


Incursiune în zona Lacului Vidraru

România e frumoasă! Este concluzia la care ajungem de fiecare dată când vorbim despre o destinație internă sau alta. Însă, ca pe Valea Argeșului parcă nu e nicăieri. Avem foarte multe locuri de văzut ori de revăzut și multe legende și istorii de aflat. Zona este din ce în ce mai căutată de turiștii de la noi și de cei de peste hotare, ne povestește Dumitru Grecu, patronul unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe malul Lacului Vidraru, și unul dintre oamenii care promovează aceste locuri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Înafară de drumeții, turiștii care ajung în zonă se pot plimba cu vaporașele sau hidrocicletele pe Lacul Vidraru ori pot face schi nautic. Însă aceste sporturi se pot practica doar atunci când e frumos afară.

Indiferent de anotimp, natura este foarte generoasă cu turiștii care ajung aici. Peisajele pot fi admirate de pe terasa unuia dintre cele mai cunoscute hoteluri din zonă: Valea cu Pești. A fost cabana preferată a lui Nicu Ceașescu. Astăzi, e locul în care se cazează diverse personalități ale momentului, spune proprietarul hotelului, Dumitru Grecu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Zona Lacului Vidraru chiar merită vizitată. E locul perfect pentru un weekend liniștit și relaxant sau punctul de plecare pe urmele strămoșilor – până la Cetatea Poenari și Mănăstirea Argeșului.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează