Confidenţialitate


Începe evaluarea elevilor de clasa a VI-a. Probele se susţin cu prezenţă fizică


Începe evaluarea elevilor de clasa a VI-a. Probele se susţin cu prezenţă fizică

Evaluarea naţională a elevilor care au încheiat clasa a VI-a începe, miercuri, cu proba scrisă de Limbă şi comunicare.

Proba la Matematică şi ştiinţele naturii este programată joi.

Cele două teste vizează evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscrişi în clasa a VI-a la începutul anului şcolar, susține Ministerul Educaţiei.

”Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi”, a instituției.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de o oră.

În perioada următoare, vor urma evaluările la clasele a IV-a și a II-a.

Testele sunt analizate de cadrele didactice din respectiva unitate de învățămân, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu