Confidenţialitate

Începe Art Safari Bucureşti

Lucrări evaluate la aproape 10 milioane de euro din colecţii private importante vor fi expuse, începând de vineri, la Art Safari București.

Cel mai mare eveniment dedicat artei din România este găzduit, până în data de 20 mai, de Piaţa George Enescu, notează Agerpres.

“Cea mai valoroasă lucrare este un Constantin Brâncuşi, aflat în colecţie privată. Avem de-a face cu un foarte tânăr colecţionar român, prin a cărui generozitate publicul poate vedea trei lucrări ale lui Brâncuşi. (…) Valoarea lucrării este din şapte cifre. Poate fi văzută începând cu 11 mai şi va sta faţă în faţă cu Adrian Ghenie. Am vrut să facem o legătură între trecutul nostru şi prezent”, a spus  Ioana Ciocan, directorul muzeului temporar.

Ea a arătat că expoziţia Art Safari 2018, aflată la a cincea ediţie, este împărţită în patru părţi. Pavilionul Muzeal “Natural-Cultural”, al cărui curatoriat este realizat de Alina Şerban, cuprinde artă românească de până la jumătatea anilor ’90, adusă din peste 20 de muzee din România şi din importante colecţii private, inclusiv filme realizate de Brâncuşi, care sunt împrumutate de la Muzeul Pompidou din Paris.

“Pavilionul Muzeal (…) prezintă sufletul satului românesc într-o manieră extrem de interesantă, pentru că vedem tot ce produce omul, vedem suflet, imagini, case, dar nu vedem oameni. Există un singur personaj în expoziţia “Natural-Cultural”, pe care vă invit să îl descoperiţi”, a afirmat Ioana Ciocan.

La rândul său, Alina Şerban a precizat că cele două filme ale lui Constantin Brâncuşi au fost digitalizate în 2011 de către Centrul Pompidou de la Paris şi puse la dispoziţia unei expoziţii. “Brâncuşi şi-a fotografiat singur opera, el a decis sub ce formă şi care este tipul de relaţie cu lumina în cadrul lucrărilor din atelier, iar aici vine în 1937 – 1938 în ţară
pentru construcţia ansamblului de Târgu Jiu şi sunt o serie de filmări pe care el le realizează studiind, pe de o parte, peisajul şi, pe de altă parte, un tip de structurare a imaginii pornind de la tema coloanei. Sunt foarte multe cadre în care el prezintă coloana, filmată din diferite unghiuri. Practic, Brâncuşi ghidează felul în care noi trebuie să privim lucrarea”, a explicat curatorul Pavilionului Muzeal.

De asemenea, este expus un desen cu motivul păsării, realizat de Constantin Brâncuşi, care provine dintr-o colecţie particulară.

Alina Şerban a menţionat că acest desen a fost realizat special pentru cartea de poezii a lui Ilarie Voronca.

Pavilionul Central “Art on Stage” este dedicat artelor performative şi instalaţiilor artelor contemporane şi cuprinde pictură, grafică şi broderie, bandă desenată şi instalaţii. Expoziţia platformă este regizată de Herve Mikaeloff – consultantul Grupului Louis Vuitton Moet Hennessy şi al Louis Vuitton Fondation – şi cuprinde lucrări ale artiştilor români Alex Mirutziu, Arantxa Etcheverria, Ciprian Mureşan, Marius Bercea, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Boar, Şerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu şi alţii.

“Ne bucurăm să avem producţii realizate de artiştii contemporani special pentru acest eveniment: lucrarea Arantxei Etcheverria este producţie Art Safari, lucrarea lui Vlad Nancă, Radu Cioca şi Mircea Cantor, care, cu ajutorul casei Dior, produce o lucrare în premieră – un cojoc din regiunea Bihorului care este cusut de cojocul Dior din colecţia toamnă – iarnă 2017, care a provocat întregi dezbateri despre ce este autentic românesc şi dacă acest autentic românesc se foloseşte cu sau fără drept de autor de către marile case de modă internaţionale”, a mai spus directorul Art Safari.

Art Safari cuprinde expoziţiile “50 de pictori impresionişti din colecţia BCR” şi “Altceva despre Ceauşescu”.

Expoziţia “50 de pictori impresionişti din colecţia BCR” cuprinde picturi semnate de Nicolae Tonitza, Teodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Ion Ţuculescu.

“Expoziţia “Altceva despre Ceauşescu” va fi o surpriză pentru public”, a anunţat Ioana Ciocan. Din colecţia privată a lui Ceauşescu vor fi expuse lucrări semnate de Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă, Camil Ressu şi Iosif Isser, împrumutate de la Palatul Primăverii.

Art Safari are şi un program dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Programul oferă ateliere de creaţie şi tururi ghidate susţinute de elevii Şcolii Lauder-Reut şi British Council pe un traseu expoziţional pe înţelesul celor mici. Accesul pentru copiii până la 12 ani este gratuit.

Horia Roman Patapievici, preşedintele Grupului Artmark, a invitat publicul să viziteze Art Safari, afirmând că este o “instalaţie mortală”.

“Art Safari aduce lucrări de patrimoniu din colecţiile din ţară, care nu au spaţiu de expunere, şi în felul acesta arta de patrimoniu este pusă în relaţie de familiaritate. Este un fel de a aduce bucureştenilor un raport cu arta, care nu este nici muzeificat şi care nici nu vrea să fie muzeificabil. Arta nu trebuie muzeificată, naţionalizată, ea trebuie pusă la nivelul omului. (…) Orice artă de patrimoniu a fost artă contemporană. Arta de patrimoniu este la îndemâna voastră să o îmbrăţişaţi. Relaţia trebuie să fie complet destinsă. Simţiţi-vă bine! Este o instalaţie mortală!”, a fost invitaţia sa către public.

Conceptul arhitectural al pavilionului expoziţional aparţine arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia – ediţiile 2016 până în prezent. Pavilionul expoziţional a fost adus din Germania.

Art Safari poate fi vizitat până pe 20 mai, zilnic, între orele 12.00 – 21.00, iar sâmbăta de la 21.00 la 24.00.

Biletele pot fi achiziţionate online sau la intrarea în muzeul temporar.