Confidenţialitate


Începe anul universitar 2022/2023


Elev in timpul examenului

Festivităţi de deschidere a noului an universitar vor avea loc, luni, în cele mai multe centre de învățământ superior.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la festivitatea organizată la Universitatea bucureșteană de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, notează Agerpres.

La Universitatea Politehnică din Bucureşti, peste 30.000 de studenţi vor trăi emoţia începerii noului an universitar. Peste 5.200 de boboci vor intona pentru prima oară, alături de colegii lor mai mari, celebrul imn Gaudeamus Igitur, informează UPB.

La evenimentul festiv vor fi prezenţi, alături de studenţi şi părinţi, rectorul Universităţii, Mihnea Costoiu, preşedintele senatului UPB, Tudor Prisecaru, ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ambasadori şi reprezentanţi ai ambasadelor.

Peste 13.000 de studenţi sunt aşteptaţi să participe la deschiderea anul universitar 2022-2023 la UMF “Carol Davila” din Bucureşti. Dintre aceştia, 2.308 vor trece pentru prima oară pragul “celei mai vechi şi mai titrate instituţii de învăţământ superior medical românesc”, transmite UMFCD.

Noua generaţie de studenţi medicinişti a Universităţii va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licenţă, numele laureatului premiului Nobel pentru Pace “Prof. Univ. Dr. Ioan Moraru”. Doctor docent în ştiinţe medicale, profesorul Ioan Moraru, fost şef al catedrei de Anatomie Patologică a UMF “Carol Davila”, a fost director al Institutului de Medicină Legală (1958-1970), directorul Institutului “Victor Babeş” din Bucureşti (1970-1989) şi copreşedinte al organizaţiei mondiale “Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, organizaţie cu care, în anul 1985, a obţinut premiul Nobel pentru Pace.

La festivitatea de deschidere a noului an universitar au confirmat prezenţa ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. De asemenea, la eveniment vor fi prezenţi, în calitate de invitaţi de onoare, foştii rectori ai UMF “Carol Davila”: academician Leonida Gherasim, prof. univ. dr. Florian Popa şi academician Ioanel Sinescu.

După festivitatea de deschidere a noului an universitar va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al UMFCD rectorului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, prof. univ. dr. Emil Ceban.

Universitatea din Bucureşti a început de vineri seria ceremoniilor de deschidere a anului universitar pentru cele 19 facultăţi ale sale. Astfel de festivităţi au avut loc la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Matematică şi Informatică. Seria ceremoniilor de deschidere continuă luni cu evenimentele organizate, începând cu ora 10,00, de Facultăţile de Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geologie şi Geofizică, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Atât Facultatea de Drept, cât şi Facultăţile de Litere şi Limbi şi Literaturi Străine vor organiza şi festivităţi de deschidere a anului universitar pentru fiecare dintre specializările oferite, evenimente la care vor lua parte, de asemenea, diplomaţi, personalităţi din diverse domenii, profesori ai Universităţii din Bucureşti, dar şi membri ai comunităţii socio-culturale româneşti.

De asemenea, în cursul aceleiaşi zile, reprezentanţii Facultăţii de Geografie îi aşteaptă pe studenţi la festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 în Aula Magna a Facultăţii de Drept iar reprezentanţii Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, în complexul din Panduri al Universităţii din Bucureşti.

Vor avea loc şi festivităţile organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, în Amfiteatrul “Ioan G. Coman” şi de Facultatea de Istorie, în Amfiteatrul “Nicolae Iorga”.

Tot luni, Facultatea de Administraţie şi Afaceri va organiza evenimentul de deschidere a anului universitar 2022-2023 în Grădina Botanică a Universităţii din Bucureşti, în timp ce festivitatea organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice va avea loc începând cu ora 16,00 în Aula Magna a Facultăţii de Drept.

Seria evenimentelor organizate cu prilejul noului an universitar se va încheia marţi, cu festivitatea Facultăţii de Teologie Baptistă.

FOTO: Shutterstock


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează