Confidenţialitate


Incendiu puternic în Delta Dunării. Peste 20 de hectare au fost afectate


Incendiu puternic în Delta Dunării. Peste 20 de hectare au fost afectate

Incendiu de stuf și vegetație uscată in Delta Dunării pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe.

Intervenția pompierilor de la ISU Delta Tulcea a fost ingreunată din cauza terenului mlăștinos și a canalelor din zonă insă, in final, după aproape 4 ore, incendiul a fost lichidat.

Incendiul, care se manifesta violent pe o suprafață uriașă, de peste 20 de hectare, punea in pericol casele din Băltenii de Sus, localitate aflată pe malul drept al Brațului Sf Gheorghe din Delta Dunării. Flăcările violente și fumul negru se puteau observa de la distanțe de kilometri.

După alertă, la fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri cu 11 militari și mai multe autospeciale de stingere.

Din cauza terenului mlăștinos, a lacurilor din zonă și a canalelor de irigație, dar si a suprafeței întinse pe care se manifestau focarele, intervenția pentru stingerea incendiului a fost una dificilă. A fost lichidat după mai bine de patru ore.

Focul a fost pus intenționat, au stabilit pompierii ca și cauza probabilă. Sute de hectare de stuf și vegetație uscată au fost incendiate in Delta Dunării, de la inceputul anului.

ISU Tulcea atenționează că incendierea vegetației uscate este strict interzisă, cu atât mai mult în Delta Dunării.

„Astfel de acțiuni necugetate pot avea urmări deosebit de grave pentru viața locuitorilor și a habitatelor naturale”, avertizează pompierii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto & Video: ISU Tulcea


Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează