Confidenţialitate


Incendiu de proporții în Constanța. Sute de persoane evacuate, după ce un bloc de locuințe cu 5 scări a luat foc | VIDEO


Incendiu de proporții în Constanța. Sute de persoane evacuate, după ce un bloc de locuințe cu 5 scări a luat foc | VIDEO

Plan roșu de intervenție la Constanța unde un bloc de locuințe cu 5 scări a luat foc. 250 de oameni, între care 70 de copii, au fost evacuați de pompieri, cei mai mulți dintre ei fiind coborâți de pe acoperiș cu autoscările.

37 de mașini s-au făcut scrum în parcarea subterană, iar clădirea este acum de nerecunoscut.

A fost o noapte de coșmar pentru locatarii unui bloc din zona de sud a Constanței. A început de la o mașină care a luat foc din cauza unui scurtcircuit. Flăcările s-au extins rapid din cauza vântului puternic și în scurt timp au acoperit toate autoturismele din parcare, ale căror rezervoare explodau pe rând.

Izolația exterioară a blocului placat cu polistiren s-a aprins, toate apartamentele au fost inundate de fum. Toate echipajele de pompieri ale ISU Dobrogea au fost trimise la fața locului.

Cartierul „Km 5” a fost blocat timp de aproape cinci ore, cât au intervenit pompierii. În ajutorul lor au venit pompieri din Ialomița și Călarși. 250 de persoane, din care peste 70 de copii, au fost evacuate, pentru majoritatea folosindu-se autospecialele de lucru la înălțime.

Planul Roșu a fost dezactivat la ora 4.30. Opt persoane (adulți și copii) au fost transportate la spital cu arsuri sau intoxicație cu fum.

Cazul este investigat de politiști și procurori care vor afla cauza declanșării incendiului. Surse neoficiale spun că instalația de stins cu apă din parcarea de sub bloc nu a funcționat.

Mihai Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea:

„Au fost evacuate în jur de 250 de persoane din care peste 70 de copii, majoritatea au fost evacuate folosind autospecialele de lucru la înălțime. Multe dintre aceste persoane s-au adăpostit pe terasa blocului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Oamenii evacuați au primit ajutor din partea primăriei, spune vice-primarul Ionuț Rusu:

„Avem 50 de paturi libere la Spitalul modular unde putem să-i ducem, avem 50 de paturi de campanie și o să-i ducem la Liceul Navrom, avem cele două autobuze de la CityBus pregătite să-i ducem pe oamenii care au nevoie și bineînțeles cu pături, ceaiuri.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ghiulfer Predescu

Citește și: Stațiunea Băile Tușnad, în stare de alertă după ce oamenii au rămas fără apă potabilă | AUDIO


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează