Confidenţialitate


Incendiile forestiere fac ravagii în sudul Europei, unde temperaturile depășesc 40 de grade. 20 de pompieri români intervin, miercuri, în Grecia | VIDEO


Incendiile forestiere fac ravagii în sudul Europei, unde temperaturile depășesc 40 de grade. 20 de pompieri români intervin, miercuri, în Grecia | VIDEO

Sursa foto: IGSU

Peste 20 de militari români intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în zona Megara, Grecia, informează IGSU. Grecia, dar și alte țări din sudul Europei se confruntă în această perioadă cu temperaturi de până la 44 de grade Celsius și cu puternice incendii de vegetație.

Căldura extremă din toată Europa provoacă incendii forestiere de proporții, mai ales în sudul continentului. Grecia se luptă cu peste 150 de incendii în toată țara, agravate de vânturi puternice. Aproape 5.000 de pompieri intervin cu zeci de aeronave pentru a stinge flăcările. Acestora li s-au alăturat miercuri cei 20 de pompieri români și pompieri din Cehia.

Forţele acţionează în localitatea Koumintri pentru localizarea incendiului, potrivit IGSU.

Mai multe alerte de caniculă au fost emise în unele regiuni din Italia, Franța, Spania, Portugalia și Balcani, unde temperaturile depășesc 40 de grade Celsius.

În Sardinia, Italia, un băiețel de patru ani, fiul unor turiși români, a decedat, după ce a fost găsit inconștient în mașină, la temperaturi de 50 de grade. El a fost transportat cu elicopterul la un spital din Roma, dar luni a murit din cauza leziunilor cerebrale ireversibile, cauzate de șocul termic, relatează publicația italiană Corriere dela Serra.

În Spania, un român de 50 de ani a murit după ce a suferit arsuri grave, prins în incendiul forestier din zona Tres Cantos, lângă Madrid.

În regiunea Castilia și Leon, din nord-vestul Spaniei, aproape 4.000 de persoane au fost evacuate și au fost semnalate peste 30 de incendii, unul dintre acestea amenințând situl Las Médulas, inclus în patrimoniul UNESCO. Potrivit serviciului meteorologic spaniol Aemet, temperaturile ar putea ajunge la 44 de grade în Sevilia și Cordoba.

Aceeași temperatură extremă s-ar putea înregistra în sudul Portugaliei.

Totodată, aproape trei sferturi din Franța se află sub alertă de caniculă, cu temperaturi care se preconizează că vor depăși 36 de grade în regiunea Parisului și 40 de grade în Valea Ronului.

În Croația, recorduri de temperatură a aerului au fost înregistrate în Šibenik, cu 39,5 de grade și Dubrovnik, cu 38,9 grade Celsius, în timp ce incendii forestiere de proporții au făcut ravagii de-a lungul coastelor.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează