Confidenţialitate


Incendii provocate pe bulevardele din zona Pieței Victoriei


Incendii provocate pe bulevardele din zona Pieței Victoriei

Două incendii au fost provocate, vineri seară, în apropiere de Piaţa Victoriei, de grupuri de persoane, pentru stingerea unuia dintre ele intervenind jandarmii cu un tun cu apă.

Mai multe persoane au incendiat nişte coşuri de gunoi, apoi flăcările s-a extins la câţiva copaci de pe bulevardul Nicolae Titulescu.

Incendiatorii au înteţit ulterior focul cu câţiva arbuşti ornamentali, existând riscul ca incendiul să cuprindă şi un autoturism parcat în apropiere.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO