Confidenţialitate


Noi decese din cauza gripei


Noi decese din cauza gripei

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Arad, a murit la Spitalul Județean Timișoara, în urma complicațiilor apărute din cauza gripei.

Șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara, medicul Ovidiu Bedreag, a declarat, marți, că un tânăr de 32 de ani a murit, luni, din cauza complicațiilor apărute din cauza gripei.

“A murit un pacient cu plămân de șoc (n.r. o complicație gravă la nivelul plămânilor), care a venit prin transfer de la Spitalul Județean Arad. Transferul către Spitalul Județean Timișoara a fost făcut în data de 28 decembrie”, a afirmat medicul Ovidiu Bedreag.

Tânărul de 32 de ani care a murit era din orașul Arad, iar analizele efectuate au confirmat suspiciunea de gripă.

Decesul este cel de-al doilea din acest sezon, după cel al unui bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi.

Acesta a murit din cauza gripei, iar potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, gălățeanul suferea și de alte boli și nu era vaccinat anti-gripal.

De-asemenea, o femeie de 51de ani din Galaţi a murit din cauza gripei, fiind al doilea deces din acest sezon înregistrat în județ.

Femeia de 51 de ani din Galați a murit din cauza gripei, dar avea și alte afecțiuni.

Surse medicale au declarat pentu corespondentul MEDIAFAX că femeia nu fusese vaccinată și că a murit la un spital din Galați.

Este al doilea deces după ce săptămâna trecută un gălățean a murit la un spital din Iași, tot din cauza gripei.

În prezent, la spitalul din Galați mai este internată o tânără de 26 de ani. Aceasta are o formă ușoară a gripei, dar rămâne sub supravegherea medicilor.

„Două cazuri noi de gripă la Galați. Sunt două persoane de sex feminin, respectiv o persoană de 26 de ani cu AH3 confirmat, femeia este însărcinată, din mediul rural, nu este vaccinată și în prezent se află la Spitalul de Boli Infecțioase Galați sub supravegherea medicilor. Al doilea caz este al unei femei de 51 de ani care a decedat în cursul zilei de ieri (luni – n.r.) la Spitalul Clinic de Urgență Galați”, a declarat, marți, presei, reprezentantul DSP Galați, Ani Nistor.


Ultimele stiri
Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO

Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează