Confidenţialitate


Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, la București


Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, la București

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi se va afla joi la Bucureşti.

Filippo Grandi va avea prima întrevedere la Palatul Elisabeta, la ora 10 și 30 de minute, unde va fi primit de Custodele Coroanei.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, la întâlnirea la care va lua parte şi principele Radu va fi prezent şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

La ora 12.00, Înaltul Comisar pentru Refugiaţi va avea o întrevedere la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

Conform celui mai recent raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, publicat miercuri pe site-ul său, numărul de refugiaţi care au fugit din Ucraina în ţări vecine în faţa invaziei ruse a depășit pragul unui milion.

ONU estimează la 4 milioane numărul de persoane care ar putea dori să îşi părăsească ţara pentru a scăpa de război.

“Asistăm la ceea ar putea deveni cea mai gravă criză de refugiaţi din Europa a acestui secol”, a declarat Filippo Grandi, marţi, la Geneva.

ONU şi organizaţiile sale partenere au lansat marţi un apel de urgenţă pentru a strânge 1,7 miliarde de dolari, dintre care 1,1 miliarde pentru a veni în ajutor ucrainenilor care nu au fugit din Ucraina şi puţin peste 550 de milioane de dolari pentru refugiaţi.

În ceea ce priveşte situaţia din România, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, până miercuri dimineaţă, pe teritoriul românesc au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni, 46.435 dintre aceştia decizând să rămână în ţara noastră, iar dintre ei aproximativ 18.000 sunt copii.

“Până la ora 8,00, în această dimineaţă, pe teritoriul României au intrat 118.461 de refugiaţi ucraineni. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit teritoriul României. Au rămas în ţară 46.435, ceea ce reprezintă aproximativ 39% din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au intrat în România. De asemenea, cred că este important de precizat că 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil, iar dintre aceştia 476 au rămas în centrele de azil din ţara noastră”, a declarat Ciucă.

În contextul crizei refugiaților din Ucraina vecină, șefa Comisiei Europene se află la București.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…