Confidenţialitate


Înalta Curtea ar putea pronunța decizia definitivă în dosarul “Gala Bute”


Înalta Curtea ar putea pronunța decizia definitivă în dosarul “Gala Bute”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunța, marți, decizia definitivă în dosarul “Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului se află în acest moment în Costa Rica.

La penultimul termen de judecată, avocaţii Elenei Udrea au invocat statutul de refugiat politic, însă declarațiile apărătorilor nu au fost probate prin documentele depuse la dosar.

Procurorii au cerut sporirea pedepselor primite în primă instanţă de Elena Udrea şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, dar şi de ceilalţi inculpaţi,

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost  achitat de instanţa de fond pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, potrivit Agerpres.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

ÎCCJ a mai decis atunci ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Potrivit procurorilor DN, Elena Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Elena Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ‘Gala Bute’, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.


Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO