Confidenţialitate


În zilele următoare, Regele Mihai va anunța daca va participa la înmormântarea Reginei Ana


În zilele următoare, Regele Mihai va anunța daca va participa la înmormântarea Reginei Ana

Nu se stie inca daca Regele Mihai va participa la inmormantare. El se afla in Elvetia, iar medicii vor decide daca va putea participa la ceremonie, a anuntat duminica Principesa Margareta. Aceasta a participat la o slujba religioasa in memoria Reginei Ana, tinuta la Savarsin.

Regina Ana, in varsta de 92 de ani, a murit, luni, la Spitalul din Morges, din Elveţia.

Reprezentantii Casei Regale au facut publice informatiile privind inmormantarea Reginei Ana, ce va avea loc sambata viitoare, la Curtea de Arges. Trupul neinsufletit al reginei va ajunge in Capitala marti, dupa care va fi transportat la Castelul Peles, in aceeasi zi.

Corpul neinsufletit al Reginei Ana va fi asezat, marti, in Holul de Onoare al Castelului Peles, urmand ca miercuri sa fie asteptate vizitele mai multor oficialitati pentru a transmite condoleante. Printre acestia se vor afla reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale, reprezentanti ai institutiilor statului – Institutia Prezidentiala, membrii Guvernului si Parlamentului, dar si membrii ai Executivului si legislativului de la Chisinau.

Miercuri, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Sala Tronului din Palatul Regal, din Capitala. Joi și vineri, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă.

Sambata dimineata, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. La ora 11.30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară, iar cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. De la Arcul de Triumf, Cortegiul va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș.

Sambata, la ora 15, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale, ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează