Confidenţialitate


În octombrie, a crescut natalitatea


În octombrie, a crescut natalitatea

Populaţia României a continuat să scadă, dar declinul s-a atenuat în octombrie – arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Față de aceeași lună a anului trecut, s-au pierdut mai puțini locuitori, situaţie generată de o creştere a natalităţii, dublată de o scădere uşoară a numărului de decese.

Prin comparaţie, în octombrie 2016, sporul natural negativ a fost de 6.472 de persoane.

În octombrie 2017 s-au născut 17.999 de copii, cu 157 mai puţini decât în luna septembrie 2017 şi cu 2.503 mai mulţi decât în octombrie 2016.

Totodată, s-au înregistrat 21.973 decese, cu 3.335 mai multe decât în luna septembrie 2017 şi cu 5 mai multe decât în octombrie 2016.

Mortalitatea infantilă din România a scăzut în octombrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 95 de decese ale unor copii cu vârsta de sub un an, cu 9 mai puţine decât în urmă cu un an. Comparativ cu septembrie 2017, numărul copiilor de sub un an decedaţi este mai mic cu 27.

În întregul an 2016, în România au murit 1.381 copii cu vârsta sub un an, comparativ cu 1.503 în 2015.

Potrivit ultimelor statistici oficiale, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, cu o rată de 7,6 decese / 1.000 născuţi-vii în 2016, faţă de o medie de 3,6 decese / 1.000 născuţi-vii la nivelul UE.

Datele oficiale mai arată că, în luna octombrie, s-au înregistrat 13143 căsătorii, cu 7512 mai puţine decât în luna septembrie 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2740, cu 47 mai multe decât în luna septembrie 2017.

Populaţia rezidentă în România a scăzut în 2016 cu 122.000 de persoane, ritm accelerat faţă de cel din anul precedent, principala cauză fiind emigraţia tot mai intensă, la care s-a adăugat declinul demografic.

La 1 ianuarie 2017, populaţia rezidentă în România număra 19,638 milioane persoane, arată statisticile oficiale.

Anterior, la 1 ianuarie 2016, populaţia rezidentă era de 19,76 milioane persoane.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa