Confidenţialitate


În noiembrie au fost vândute peste 60 de mii de imobile, mai puține decât în octombrie


În noiembrie au fost vândute peste 60 de mii de imobile, mai puține decât în octombrie

În luna noiembrie au fost vândute, la nivelul întregii țări, 60.183 de imobile, cu 23.492 mai puține față de luna octombrie, anunță ANCPI.

Totuși, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna noiembrie a acestui an este cu 11.823 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna noiembrie 2020, în București – 12.132, Ilfov – 5.498 și Cluj – 3.456.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 227, Olt – 233 și Călărași – 278.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna noiembrie 2020, a fost de 24.828, cu 6.656 mai mic față de luna noiembrie 2019.

Cele mai multe operațiuni de acest tip au fost înregistrate, luna trecută, în București – 7.307, Ilfov – 2.121 și Brașov 1.248. La polul opus se află județele Caraș Severin – 51, Sălaj – 53 și Harghita – 66.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în noiembrie sunt Galați – 438, Buzău – 406 și Dolj – 375.


Ultimele stiri
Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…