Confidenţialitate


În luna aprilie, rata şomajului a fost de 4,8%


În luna aprilie, rata şomajului a fost de 4,8%

Institutului Naţional de Statistică anunță că rata şomajului a crescut, în luna aprilie, la nivelul celei din a doua parte a anului 2017 (4,8%), respectiv cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă.

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 de persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 de persoane).

Rata şomajului în rândul bărbaților (5,4%) a fost mai mare decât cea în rândul femeilor (3,9%).

Cifrele nu iau în calcul persoanele aflate în șomaj tehnic ca urmare a crizei provocate de noul coronavirus.

Institutul Naţional de Statistică precizează că pentru o interpretare corectă a datelor în contextul actual, trebuie avute în vedere definiţiile specifice Anchetei forţei de muncă în gospodării. Astfel, în accepţiunea anchetei, salariaţii cu contractul de muncă suspendat nu sunt în mod automat clasificaţi drept şomeri conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Aceste persoane au un contract de muncă valabil (care nu a încetat) şi deci un drept legitim de a-şi relua activitatea la acelaşi loc de muncă, la sfârşitul perioadei de întrerupere. Dacă durata totală a absenţei este de cel mult trei luni sau, pe durata absenţei, aceste persoane primesc de la angajator o sumă egală cu cel puţin 50% din salariu, sunt considerate în continuare persoane ocupate.

Dacă durata totală a absenţei este mai mare de trei luni şi pe durata absenţei nu sunt plătite sau primesc o sumă mai mică decât 50% din salariu, persoanele sunt considerate şomeri în cazul în care caută activ un loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul şi sunt considerate persoane inactive dacă fie nu caută activ un loc de muncă fie nu sunt disponibile să înceapă lucrul.

“Pentru o caracterizare completă a fenomenelor înregistrate pe piaţa muncii, în contextul pandemiei COVID19, rata şomajului BIM trebuie interpretată în corelare cu datele din surse administrative care, conform datelor publicate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, indicau la data de 30 aprilie, un număr de contracte de muncă suspendate din cauze legate de şomaj tehnic, de 725.200”, se mai arată în comunicatul INS.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează