Confidenţialitate


In Irak, au loc astazi alegeri parlamentare, primele de la retragerea Armatei americane


Pentru cele aproape 330 de mandate de deputat s-au înscris peste 9 mii de candidaţi, iar programele lor electorale sunt legate de afilierea tribală sau religioasă. Din cele peste 200 de partide care candidează, niciunul nu pare că va obţine o majoritate care să permită instalarea liniştii atât la Bagdad cât şi în restul ţării.

Observatorii anticipează că vor urma negocieri dificile care ar putea fi conduse tot de Nuri al-Maliki, actualul premier şiit, şi de partidul său Alianţa pentru statul de drept.

Sunniţi, minoritari în Irak, acuză pe actualul premier că i-a exclus din sfera puterii şi că girează folosirea forţei împotriva lor de către cei care ar trebui să asigure ordinea.

Actualul partid de guvernământ a fost acuzat şi de corupţie, dar şi de şomajul masiv, care depăşeşte 20 la sută.

În Irak au loc aproape zilnic atentate soldate cu zeci de morţi. Şi astăzi violenţele au continuat.

Două femei au murit după ce o bombă a explodat în apropiere de Kirkuk.

În acelaşi timp, tot în nordul ţării, insurgenţii au evacuat un birou de vot înainte de a-l arunca în aer.

Statele Unite au pierdut o mare parte din influenţa în Irak după retragerea din 2011. În schimb, Iranul şi Siria încearcă să-şi impună favoriţii în funcţii cheie.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează