În Deltă, doar unul din zece localuri are măcar un om care poate să gătească peștele

Departe de a fi o plângere de milă, emisiunea Medium Rare de azi e mi degrabă o înșiruire de constatări amărui ale unor fapte pe care socotesc că-i bine să le punem pe masă dacă vrem să scăpăm vreodată de ele. Am făcut cel puțin trei tururi ale României în căutarea miezului autentic, de bun simț și drag de mâncare al poporului român. L-am găsit prea rar, fumegând din țesturi uitate de lume și Dumnezeu sau sfârâind din fuioarele cu care slovacele și unguroaicele din Sălaj fac paste de casă comparabile calitativ cu orice paste din Puglia.

Cel mai adesea am găsit amnezia, mizeria, sentimentul că sunt furat la drumul mare, lipsa de ambiție și sub-mediocritatea celui care s-a angajat să cultive, să crească sau să gătească petru semenii lui, lipsa de pretenții a celui care plătește pentru bunuri ori servicii proaste, prețiozitatea și snobismul celui care preferă un produs prost, dar cu marketing bun în defavoarea unui produs bun, dar lipsit de marketing, zgârcenia cu care e plătită munca grea, lipsa de respect pentru sacrificiul uman și cel al animalului, precum și cataracta de pe ochiul celui care nu poate să recunoască un produs bun nici dacă-i sare în gură.

În Deltă, doar unul din zece localuri are măcar un om care poate să gătească peștele, iar ca să mănânci o plachie bună în casa unui gospodar, trebuie să ai în primul rând noroc, și-apoi îți mai trebuie o dată noroc să supraviețuiești ca să spui povestea.