Confidenţialitate


În Covasna, codul portocaliu de inundații se menține până la ora 12


În Covasna, codul portocaliu de inundații se menține până la ora 12

Situaţia critică înregistrată în ultimele zile în localitatea Căpeni, unde exista riscul producerii unor inundaţii masive din cauza unei viituri pe râul Olt, începe să se amelioreze, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.

În cursul nopţii trecute, pompierii au patrulat din oră în oră pe dig, constatând că nivelul apei este în scădere.

La stabilizarea situaţiei au contribuit şi supraînălţarea, precum şi consolidarea digului cu saci de pământ, fapt ce a condus la stoparea deversării apelor.

Alerta a fost dată miercuri seară, după ce specialiştii au avertizat că există riscul ca digul de protecţie din localitate să cedeze din cauza unei viituri puternice pe râul Olt. Potrivit ISU Covasna, joi au fost evacuate 15 gospodării şi 26 de persoane din zona cea mai expusă inundaţiilor, acestea fiind cazate la rude sau cunoştinţe.

În zonă au fost mobilizate forţe de intervenţie, iar, joi, miniştrii Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi Afacerilor Interne, Carmen Dan, precum şi secretarul de stat Raed Arafat au venit la Căpeni pentru a analiza situaţia şi a-i convinge pe localnici să dea curs ordinului de evacuare, deoarece foarte mulţi dintre ei au refuzat iniţial acest lucru.

Localitatea Căpeni rămâne sub monitorizare, deoarece pericolul inundaţiilor nu a trecut, judeţul Covasna aflându-se până vineri, la ora 12,00, sub incidenţa avertizării de cod portocaliu de ploi, emis de către hidrologi.

În ultimele trei zile, inundaţiile au provocat pagube în mai multe localităţi din judeţul Covasna, printre cele mai afectate numărându-se Sita Buzăului, Boroşneu, Băcel, dar şi Valea Zălanului.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…