Confidenţialitate


În continuare, inundații în Suceava și Sibiu


În continuare, inundații în Suceava și Sibiu

O casă a fost luată de apa râului Suceava în localitatea Brodina după ce un mal înalt al râului s-a surpat.

Autoritățile încearcă acum să facă un zid de protecție pentru a nu fi afectate drumul județean, biserica și o școală.

Potrivit primarului din localitatea suceveana Brodina, Codrin Rusu, persoana care locuia în casa respectivă a fost evacuată la timp. Locuința se afla pe un mal foarte înalt, de circa 15 metri, care a fost afectat de apa râului Suceava și care, de două zile,se tot surpă.

Autoritatile cauta acum solutii pentru construirea unui zid de protecție, deoarece sunt in pericol atat drumul județean, cat si biserica și o școală din sat.

Apa bate în malul înalt de 15 metri, iar acesta s-a surpat pe o distanță de mai bine de zece metri, în mai puțin de două zile.

Ploile din ultimele săptămâni au provocat pagube însemnate în județul Suceava.

Au fost distruse, poduri, podețe, dar și mai multe drumuri.

Inundaţii și în județul Sibiu, unde câteva echipaje de pompieri cu moto-pompe au scos ieri apa din curţile şi subsolurile unor case din oraşul Cisnădie şi comuna Sadu.

Apa nu a ajuns în locuinţe, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

De la începutul lunii până în prezent, inundaţiile au produs pagube în aproape tot judeţul.

Cel mai afectat a fost satul Boian, din nordul judeţului, unde peste 200 de localnici au fost evacuaţi din case.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează