Confidenţialitate


“Împreună salvăm ţara de corupţi”, protest pe ploaie în centrul Bucureștiului


“Împreună salvăm ţara de corupţi”, protest pe ploaie în centrul Bucureștiului

Început în Piața Victoriei, protestul la care au luat parte 1000 de persoane s-a încheiat cu puțin timp înainte de ora 23:00 în Piața Constituției.

Printre scandările care au putut fi auzite pe străzile Bucureștiului s-au aflat “Nu vă fie frică, țara se ridică”, “Hoții, hoții”, “Ce vrem noi e și pentru voi”, “PSD-PNL, aceeași tâmpenie”, “Dragnea, nu uita, România nu te vrea”,  “Ieșiți din casă dacă vă pasă”, “Nu vrem să fim o nație de hoți”, “Fără prag”, “PNL, sluga PSD”, “Justiție, nu corupție” ,”Veniți, salvăm toată România”, “DNA să vină să vă ia”.

La troița din Piața Romană, participanții la marș au intonat imnul național, ”Deșteaptă-te, române”, iar în Piața Universității  au păstrat un moment de reculegere.

Într-un eveniment creat de grupul ”Corupția ucide” pe Facebook sub titlul ”Împreună salvăm țara de corupți” și-au exprimat interesul pentru proteste peste 10.000 de persoane. Totuși în centrul Capitalei au ajuns doar câteva sute de persoane, după unele estimări cel mult 1.000.

Noile proteste pornesc de la cele mai recente decizii ale Curții Constituționale. Aceasta a hotărât că desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane” este constituțională, a desfiinţat infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu și a cerut Parlamentului să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează