Confidenţialitate


Impozitarea pensiilor speciale, în analiza CCR


Impozitarea pensiilor speciale, în analiza CCR

Curtea Constituţională dezbate, marţi, obiecţiile formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie față de impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%.

Alianţa USR-PLUS le cere judecătorilor CCR o decizie urgentă privind proiectul de impozitare a pensiilor speciale, în special din cauza faptului că aceste pensii pot „cântări greu în creionarea bugetului de stat pe 2021”.

La 26 octombrie, deputatul Claudiu Năsui a reclamat că, în ultimele patru luni, în contextul crizei sanitare, peste 3 miliarde lei s-au dus pe pensiile speciale, în timp ce lumea aşteaptă decizia CCR pe această speţă. „Una din priorităţile USR este eliminarea acestor clase de privilegii în care unii români sunt buni de primit, iar alţii doar de plătit”, a adăugat el.

Lider al deputaţilor PNL, Florin Roman a observat, la 8 decembrie, că este pentru a treia oară când CCR amână pronunţarea pe proiectul liberalilor care prevede impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale şi precizează că judecătorii Curţii trag de timp într-o speţă care îi priveşte direct.

Obiecţiile formulate de Avocatul Poporului şi ÎCCJ vizează modificarea în Parlament a Legii pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale.

ÎCCJ reproşează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curţii în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste şi echitabile şi cel al independenţei judecătorilor.

La 17 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat legea privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, decizie luată cu 307 voturi „pentru”.

Astfel, va fi aplicată o cotă de impozitare de 10% pensiilor cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei şi de 85% celor care depăşesc această valoare.

La sfârşitul lunii ianuarie, în urma unei şedinţe similare celei din iunie, ÎCCJ a decis să sesizeze CCR în legătură cu eliminarea pensiilor speciale, preşedintele instituţiei afirmând atunci într-o scrisoare deschisă, că eliminarea pensiilor ”speciale” este tristă şi stupefiantă că Justiţia este tratată ca o Cenuşăreasă şi că pensiile magistraţilor nu sunt nici speciale şi nici nesimţite. Demersul ÎCCJ a fost susţinut atunci şi de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

După ce legea a fost adoptată de Parlament, mai multi magistraţi şi-au depus cereri de pensionare, pentru a beneficia de prevederile încă în vigoare referitoare la pensii.

La 6 mai, CCR a decis că legea care elimină pensiile speciale este neconstituţională în ansamblul său.

Magistrații constituționali au constatat, între altele, că legea are un „caracter profund eterogen”, vizând statute profesionale diferite şi funcţii de demnitate publică, tratate împreună.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează