Confidenţialitate


Imaginile care te fac să te îndrăgosteşti de Timişoara – GALERIE FOTO


Imaginile care te fac să te îndrăgosteşti de Timişoara – GALERIE FOTO

Joi, dăm Deşteptarea în direct din Piaţa Victoriei din Timişoara, de la ora 7, pentru ca după prânz Moise Guran să realizeze din acelaşi loc o ediţie specială a emisiunii România în Direct. Este ocazia perfectă pentru a descoperi oraşul Timişoara, desemnat Capitală Europeană a Culturii 2021.

Municipiul Timişoara, atestat documentar de peste 730 de ani, este situată în Câmpia Timişului, câmpie străbătută de râurile Bega şi Timiş, a căror prezenţă a influenţat în timp dezvoltarea localităţii de la Cetatea fortificată cu ziduri, bastioane, şanţuri cu apă şi valuri de pământ.

Timişoara este al treilea oraş ca mărime din România cu o populaţie de 317.660 locuitori (2002).

Pe locul unde se află astăzi Timişoara se crede că se găsea încă de pe vremea dacilor o localitate numită ZAMBARA.

Istoriograful Ptolomeu pomeneşte acest nume în secolul al doilea înainte de Hristos. Nu se ştie cu precizie dacă această localitate sau alta, întemeiată de către romani, s-a numit mai târziu TIBISCUM. Este foarte probabil că acest din urmă oraş, numit „MUNICIPIU” pe un document contemporan, să fie la originea Timişoarei de azi.

FOTO: Ioan Florin Cnejevici / Shutterstock.com


Ultimele stiri
PNL a numit noi șefi interimari la organizațiile din sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București. Dragoș…

Mii de pești au murit la barajul Turceni din Gorj. Apele Române indică lipsa oxigenului din apă |…

Ilie Bolojan: O creștere de salarii în sectorul public este peste posibilitățile economiei României. „Drumul sigur spre scăderea…

Termocentrala Progresul, oprită începând din 22 august din cauza unei avarii majore pe Magistrala Berceni. Va fi repornită,…

SONDAJ: Cât economisesc românii în fiecare lună. Un sfert dintre respondenți nu reușesc să pună deoparte niciun leu…

Plafon de 20% pentru bonusurile acordate bugetarilor, prevăzut în noua lege a salarizării. În ce domenii se aplică…

Baia Mare. Deținut evadat în urmă cu două zile, prins de polițiștii maramureșeni. Bărbatul intenționa să plece din…

Legea salarizării unitare: pragul de referință scade la 4.000 de lei. Modificări pentru profesori și personalul medical |…

Bihor: A fost reținută femeia care i-ar fi injectat acid hialuronic unei tinere într-un salon clandestin. Mai multe…

Restricții temporare de circulație în Bulgaria pentru camioane. Atenționarea MAE pentru românii care intenționează să călătorească în țara…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează