Confidenţialitate


Ilie Sârbu ar urma să renunțe la șefia grupului PSD din Senat


Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, ar urma să se retragă de la şefia grupului PSD din Senat, anunță surse din partid citate de Mediafax. O decizie va fi luată în cadrul şedinţei parlamentarilor social-democraţi la care va participa şi preşedintele interimar al partidului, Liviu Dragnea. Ședința va avea loc duminică.

Potrivit surselor citate de Mediafax, în partid au existat discuţii informale cu privire la intenţia lui Ilie Sârbu de a se retrage din funcţia de lider al grupului PSD din Senat. În cadrul aceloraşi discuţii au fost avansate şi propuneri pentru înlocuirea lui Sârbu. Printre candidaţii cu şanse figurează Mihai Fifor, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie.

Fifor a fost propus şi pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul lui Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis.

Alți posibili înlocuitori ai lui Ilie Sârbu la șefia grupului PSD din Senat: Constantin Mitu, preşedinte al Comisiei de muncă, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Surse din PSD susţin că şi senatorul Nicoale Şerban ar fi vrut să îşi depună candidatura pentru şefia grupului.

La începutul sesiunii parlamentare ordinare, fiecare grup parlamentar îşi alege liderul, viceliderii şi secretarii, dar şi reprezentanţii în Biroul Permanent al fiecărei Camere.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa