Ilie Bolojan, în cadrul lansării Studiului Economic 2026 pentru România elaborat de OCDE: România se află într-un context economic dificil. Intrăm într-o etapă în care sustenabilitatea este la fel de importantă ca dezvoltarea | VIDEO
Sursa foto: Gov.ro
A fost lansat cel mai recent studiu privind economia românească realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Raportul analizează evoluțiile economice din România și propune soluții pentru stimularea creșterii economice, a precizat premierul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan, la lansarea Studiului Economic 2026 pentru România elaborat de OCDE: „Intrăm într-o etapă în care sustenabilitatea este la fel de importantă ca dezvoltarea”
„Studiul economic pe care îl lansăm astăzi oferă recomandări importante pentru reformele din domeniul fiscal şi bugetar, pentru piaţa muncii şi pentru creşterea competitivităţii economiei. Este un punct de referinţă pentru stabilitatea economică şi pentru modernizarea statului. Studiul OCDE arată atât progresele pe care le-a făcut ţara noastră în ultimii ani, cât şi domeniile în care mai avem de lucru şi este un reper important pentru reformele pe care le avem în faţă. România se află într-un context economic dificil, după o perioadă de creștere accelerată, dar și de dezechilibre fiscale, intrăm într-o etapă în care sustenabilitatea este la fel de importantă ca dezvoltarea”, a afirmat premierul Bolojan.
Deși economia României a încetinit anul trecut, perspectivele pentru viitor rămân pozitive, a mai punctat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: „Studiul arată că România a rezistat la șocurile din ultimii ani și la efectele războiului din Ucraina”
„Ca răspuns la recomandările anterioare, România a făcut pași importanți în direcția consolidării fiscale și a reducerii deficitului bugetar. După un deficit de aproximativ 8,7% din PIB în 2024, anul 2025 s-a încheiat cu un deficit de 7,7%, sub nivelul de 8,4% estimat de Comisia Europeană. La nivelul economiei, studiul arată că România a rezistat la șocurile din ultimii ani și la efectele războiului din Ucraina. Creșterea economică a încetinit temporar în 2025, din cauza ajustărilor fiscale și a situației economice din Europa. Totuși, perspectivele rămân pozitive”, a declarat premierul.
La finalul lunii trecute, România a obținut cel de-al 22-lea aviz pozitiv din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE, după evaluarea favorabilă din partea Comitetului pentru Guvernanță Publică.
Organizația reunește cele mai dezvoltate economii ale lumii, cunoscute pentru stabilitatea, guvernanța solidă și standardele ridicate de viață.





