Confidenţialitate


Ilie Bolojan, despre reforma administrației locale: „Crește veniturile proprii ale autorităților locale și contribuie la cofinanțarea investițiilor” | AUDIO


Ilie Bolojan, despre reforma administrației locale: „Crește veniturile proprii ale autorităților locale și contribuie la cofinanțarea investițiilor” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Explicațiile premierului după ce majorarea taxelor locale a stârnit un val de nemulțumiri în rândul populației, dar și al primarilor. Reforma în administrație „crește veniturile proprii ale autorităților locale și contribuie la cofinanțarea investițiilor locale”, a explicat șeful Guvernului într-o lungă postare pe Facebook. Ilie Bolojan susține că măsurile duc la reducerea cheltuielilor de personal în autoritățile cu un număr prea mare de angajați, iar banii economisiți vor fi direcționați către servicii mai bune pentru cetățeni. Premierul face mai multe comparații cu Uniunea Europeană. În multe comentarii la postarea lui Ilie Bolojan, mai mulți utilizatori atrag atenția asupra salariilor și veniturilor încasate de români, care sunt sub media europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul argumentează, cu mai multe date colectate în ultimii ani, că sunt „dezechilibre în administrațiile locale”.

Ilie Bolojan compară situația din România cu mediile din Uniunea Europeană. Premierul spune că, în țara noastră, există o dependență mare de transferurile de la bugetul de stat.

Veniturile din taxele și impozitele locale în România sunt printre cele mai reduse, reprezentând 0,74% din PIB, în timp ce media europeană este de 3,68% din PIB.

„La veniturile din taxele pe proprietate, România se situează mult sub media UE din cauza bazei fiscale reduse (exceptări), nivelului scăzut al taxelor și problemelor de colectare”, mai susține premierul.

Potrivit acestuia, în țara noastră se înregistrează cheltuieli cu salariile mult mai mari decât veniturile locale. În UE, în medie, salariile din autoritățile locale sunt acoperite din resurse proprii.

„În România, cheltuielile cu salariile autorităților locale sunt de peste trei ori mai mari decât veniturile proprii”, a explicat premierul.

Premierul a precizat că datele au fost prezentate în discuțiile de miercuri cu autoritățile locale.

„Chiar dacă sistemele administrative diferă de la o țară la alta și pot influența indicatorii, comparațiile rămân relevante”, a concluzionat Bolojan.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează