Confidenţialitate


IGSU: Localităţi din 5 judeţe, afectate de inundaţiile de vineri


IGSU: Localităţi din 5 judeţe, afectate de inundaţiile de vineri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că 15 localităţi din judeţele Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureş şi Suceava au fost afectate în urma ploilor abundente de vineri, fiind inundate 118 case.

De asemenea, aproape o sută de persoane au fost evacuate, iar o alta a reuşit să se salveze după ce maşina în care se afla a fost luată de ape.

“În contextul fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat astăzi, au fost înregistrat efecte în 15 localităţi din 5 judeţe (Alab, Cluj, Hunedoara, Maramureş şi Suceava), unde au fost afectate de viituri 118 case, 10 curţi şi 2 operatori economici, iar un autovehicul a fost luat de viitură. De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a 6 copaci căzuţi pe carosabil”, a transmis, vineri seara, IGSU.

Totodată, 99 de persoane au fost evacuate la rude (40 în localitatea Dăroaia şi 57 în localitatea Gura Roşiei – Alba şi 2 în localitatea Breaza de Sus – Suceava), iar o persoană s-a salvat din calea viiturii după ce autoturismul în care se afla a fost luat de apă (localitatea Gura Sohodol – Alba)

Vineri seară, traficul rutier este blocat pe un drum naţional (DN 74 – Alba) şi pe un drum judeţean (DJ 750 – Alba) din cauza copacilor rupţi şi a aluviunilor şi a fost temporar afectat pe un drum naţional (DN 1R – Cluj) şi pe un drum judeţean (DJ 184B – Maramureş).

Situația pe judeţe:

1. Judeţul Alba
– în loc. Roşia Montană se intervine pentru evacuarea apei din 3 case inundate;
– în loc. Curături s-a intervenit pentru evacuarea apei din o casă inundată;
– în loc. Valea Săliştii se intervine pentru evacuarea apei din 4 case inundate;
– în loc. Şugag s-a intervenit pentru evacuarea apei din o casă, o curte şi un beci;
– în loc. Abrud se intervine pentru evacuarea apei din 7 case şi de pe o stradă inundată;
– în loc. Câmpeni se intervine pentru evacuarea apei din 8 case, 2 obiective economice şi de pe o stradă colmatată;
– în loc. Horea s-a intervenit pentru evacuarea apei din o casă inundată;
– în loc. Gura Sohodol se intervine pentru evacuarea apei din 4 case şi 4 curţi, iar o persoană s-a autosalvat după ce autoturismul în care se afla a fost luat de viitură;
– în loc. Gura Roşiei se intervine pentru evacuarea apei din 71 de case, iar 57 de persoane sunt evacuate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţi;
– în loc. Cărpiniş se intervine pentru evacuarea apei din 11 case inundate;
– în loc. Dăroaia se intervine pentru evacuarea apei din 5 case inundate, iar 40 de persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuinţele inundate;
– DN 74, între loc. Câmpeni şi Cărpiniş, este blocat de aluviuni, se intervine pentru deblocare;
– DJ 750A, între localităţile Sohodol şi Gura Sohodol este afectat de viitură pe cca. 150 ml, circulaţia rutieră fiind blocată.

2. Judeţul Cluj
– în loc. Mărişel s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu provocat de fulger la 1 casă, fără a fi înregistrate victime;
– pe DN 1R, în loc. Beliş, s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuţi pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.

3. Judeţul Hunedoara
– în loc. Brad s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 curţi şi un subsol de bloc.

4. Judeţul Maramureş
– pe DJ 184B, pe raza loc. Şomcuta Mare s-a intervenit pentru degajarea a 3 copaci căzuţi pe carosabil, traficul fiind temporar oprit.

5. Judeţul Suceava
– în loc. Benia s-a intervenit pentru evacuarea apei din o curte;
– în loc. Breaza de Sus s-a intervenit pentru evacuarea apei din o casă şi 2 curţi, iar 2 persoane s-au autoevacuat la rude.

În contextul avertizărilor hidrometeorologice, au fost emise 13 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, în 7 judeţe (Alba, Arad, Cluj, Hunedoara, Neamţ, Sibiu şi Suceava).

La acest moment, sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localităţi din judeţul Alba, a precizat IGSU.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu