Confidenţialitate


IGPR: Peste 5.000 de amenzi, la trecerea dintre ani


IGPR: Peste 5.000 de amenzi, la trecerea dintre ani

Poliţiştii au intervenit, în ultimele două zile, la peste 6.000 de solicitări ale cetăţenilor, majoritatea sesizate prin serviciul 112, fiind aplicate 5.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2,3 milioane lei, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

În zilele de 31 decembrie 2019 şi 1 ianuarie 2020, poliţiştii au intervenit la 6.224 de evenimente, dintre care 5.283 sesizate prin 112.

Din totalul celor 1.650 de infracţiuni constatate, 164 au fost la regimul rutier, 551 au fost fapte contra persoanei, 523 au reprezentat infracţiuni contra patrimoniului, iar 230 au fost infracţiuni la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive).

Pe parcursul celor două zile, 372 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, alte 23 de persoane, urmărite naţional sau internaţional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 43 de măsuri preventive.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 5.014 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.363.639 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de peste 111.958 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 418 permise de conducere (83 pentru consum de alcool şi 143 pentru viteză excesivă) şi au retras 68 de certificate de înmatriculare.

Pe de altă parte, în cele 2 zile, faţă de perioada 31 decembrie 2018 – 1 ianuarie 2019, numărul accidentelor grave a scăzut cu 17%, cel al persoanelor decedate în urma acestor evenimente a scăzut tot cu 17%, iar cel al persoanelor grav rănite cu 16%.

Activităţile Poliţiei Române au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, pentru călătorii în siguranţă, Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată condiţiilor de drum şi să păstreze distanţa de siguranţă între vehicule.


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează