Confidenţialitate


ÎCCJ solicită Parlamentului să modifice de urgență Codul de procedură penală, după decizia CCR | AUDIO


ÎCCJ solicită Parlamentului să modifice de urgență Codul de procedură penală, după decizia CCR | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Parlamentului  sa modifice de urgență Codul de procedură penală, astfel încât decizia CCR de miercuri, care obligă instanțele ca, odată cu sentințele, să publice și motivările, să nu ducă la vid legislativ.

Președinta Înaltei Curți, judecătoarea Corina Alina Corbu, spune că, dacă Parlamentul nu intervine rapid, se poate ajunge la prelungirea proceselor penale, în condițiile unui potențial ”vid” legislativ, inclusiv la prescripția răspunderii penale.

În acest moment, o instanță poate publica motivarea unei sentințe după maximum 90 de zile de la hotărârea luată.

La rândul său, ministrul Justiției, Stelian Ion, spune că decizia CCR poate duce la lungirea unor procese:

„Am convocat, am trimis deja o invitație către grupul de lucru din care fac parte reprezentanți ai unor instituții importante din sistemul judiciar, care lucra deja la punerea în acord a legislației. Este de anticipat că se va ajunge la o amânare a pronunțării, o amânare a pronunțării astfel încât să fie posibilă și redactarea hotărârilor judecătorești. Aceasta se poate întâmpla dacă nu avem motivarea și nu știm exact la ce se referă, nu putem să facem aprecieri în orb.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Curtea Supremă de Justiție sunt pe rol aproximativ 30.000 de dosare, iar magistrații de aici ies la pensie des.

În unele procese, din cauza supraaglomerării, termenele la procese sunt fixate la luni distanță între ele.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează