Confidenţialitate


ÎCCJ: rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz este nelegal


ÎCCJ: rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz este nelegal

Instanța a mai decis excluderea a peste 80 de convorbiri, înregistrări şi comunicări, dar şi a mai multor documente financiar-contabile, extrase de cont şi situaţii financiare.
Judecătorul a stabilit un termen de cinci zile în care procurorul care a întocmit rechizitoriul trebuie să remedieze neregularităţile constatate şi să comunice dacă menţine trimiterea în judecată.

În acest dosar au fost trimişi în judecată fostul ministru al Economiei Adrian Videanu, omul de afaceri Ioan Niculae și alte 8 persoane, acuzațiile fiind de constituire a unui grup infracţional organizat și delapidare cu consecinţe deosebit de grave.


DIICOT arăta că grupul constituit şi condus de Ioan Niculae ar fi avut ca scop obţinerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, la preţuri de aproximativ 4 ori mai mici decât gazele naturale din import.

Reglementările legale obligau însă la comercializarea gazelor naturale în amestec (din producţia internă şi din import), la un preţ mediu.

Potrivit DIICOT, prejudiciul adus Romgaz depășește 282.600.000 lei.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu