Confidenţialitate


ICCJ a dat publicității motivarea condamnării lui Liviu Dragnea


Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumul se dorește a fi un avertisment sever privind conduita unui lider politic în campaniile electorale –se arată în motivarea sentinței Înaltei Curți.

Magistrații susțin că există dovezi pentru faptele săvîrșite de Liviu Dragnea iar pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare va duce la reeducarea condamnatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În plus,  în motivare se arată că Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru că a îndemnat oamenii să meargă la vot, ci pentru mijloacele ilicite folosite pentru a obţine validarea referendumului.

Fostul vicepremier a comis fapta cu intenţie, întrucât a dat indicaţii precise privind luarea unor măsuri interzise de lege, arată Înalta Curte.

Sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane au fost acuzate de fraude la referendumul din 2012 nu e definitivă, contestaţiile vor fi judecate de completul de cinci judecători al instanţei supreme.


Ultimele stiri
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere