Confidenţialitate


Ibrahimovici îi răspunde lui Cristiano Ronaldo


Ibrahimovici îi răspunde lui Cristiano Ronaldo

Zlatan Ibrahimovici nu a întârziat cu răspunsul, după golul spectaculos al lui Cristiano Ronaldo, care a declanșat un uriaș val de laude în toată lumea fotbalului.

După ce portughezul a înscris pentru Real Madrid, cu o foarfecă din careu, în poarta lui Juventus Torino, atacantul suedez a declarat pentru ESPN: “A fost un gol frumos, dar ar trebui să încerce și de la 40 de metri”, făcând referire la reușita fabuloasă a lui, în amicalul câștigat cu 4-2 împotriva Angliei.

Cristiano Ronaldo a fost lăudat și de alți “magicieni” ai fotbalului, cum ar fi chiar antrenorul lui, Zinedine Zidane. “Pentru asta e diferit de alții”, a spus francezul, la finalul partidei din Italia, câștigată de Real cu 3-0, și în care starul portughez a semnat două dintre reușite.

Ronaldo a devenit astfel primul fotbalist din istorie care marchează în 10 meciuri consecutive din Liga Campionilor.

Golul din foarfecă înscris la Torino este unul dintre cele mai frumoase din istoria fotbalului, mai spune Zidane, care crede însă că reușita lui din vole, din finala de la Glasgow câștigată tot de Real în fața lui Bayer Leverkusen, a fost mai spectaculoasă.

În celălalt meci de marți, Bayern Munchen a câștigat cu 2-1 în deplasare la FC Sevilla, iar “veteranul” antrenor al bavarezilor – Jupp Heynckes a stabilit un record cu a 12-a victorie consecutivă în Champions League.

Miercuri seară se va disputa prima manșă a celorlalte două sferturi: FC LiverpoolManchester City și FC BarcelonaAS Roma.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”