Confidenţialitate


Iași : se caută cauza exploziei din blocul aflat în zona Copou


Echipele E.ON au descoperit 3 găuri într-o ţeavă de gaz, la câteva zeci de metri de blocul din zona Copou care a sărit în aer acum câteva zile.

Explozia s-a soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altor 11.

Viceprimarul Iaşiului, Gabriel Harabagiu, crede că gazul s-ar fi infiltrat într-un alt canal, în care sunt puse ţevile de căldură iar aceasta ar putea fi cauza exploziei. O anchetă este în curs şi s-ar putea apela inclusiv la specialişti în explozii de la Petroşani.

O altă ipoteză luată în calcul este cea a unei deflagraţii produse la subsolul blocului în urma unei acumulări de gaz, atunci când un locatar ar fi aprins lumina într-o boxă.

Cele mai afectate sunt apartamentele de la parter şi  etajul unu. Expertiza Inspectoratului de Stat în Construcţii va arăta dacă blocul mai poate fi consolidat. Unii locatari au transmis însă că nu mai vor să se întoarcă  în imobil nici după  reparații.

Potrivit viceprimarului, două dintre familiile sinistrate cumpăraseră apartamentele prin credite bancare şi încă mai au rate de plătit. Nu se ştie dacă locuinţele sunt sau nu asigurate. E.ON Gaz a pus deja la dispoziţia sinistraților alte apartamente, închiriate prin intermediul unei agenţii imobiliare.

În aceasta seară va fi reluată parţial alimentarea cu gaz metan la blocurile din zona unde a avut loc deflagraţia.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează