Confidenţialitate


Iaşi: O femeie a născut pentru a şasea oară prin cezariană


Iaşi: O femeie a născut pentru a şasea oară prin cezariană

Situație inedită la Maternitatea Elena Doamna din Iași.

O femeie a născut pentru a 6-a oară prin cezariană.

Tânăra mamă este din judeșul Neamț iar primul copil s-a născut în urmă cu 10 ani, în 2011.

Ineditul situației constă în faptul că toate nașterile au avut loc pe cale chirurgicală – transmite corespondenta Europa FM la Iaşi, Silvia Craus.

“Echipa operatorie formată din specialiști a practicat cea de a şasea operație de cezariană prin care s-a născut un băiețel sănătos de 3940 grame, atât mama cât și copilul au în prezent o evoluție bună. Pentru echipa operatorie cazul a fost o provocare, fiind prima pacientă din Maternitatea noastră care a suferit 6 operații de cezariană. O dată ce prima intervenție a avut loc la o vârstă foarte fragedă, respectiv la 15 ani , practice, toate celelalte proceduri au mers după același tipar, de intervenție de cezariană. În literatura de specialitate este cunoscut faptul că după un număr de trei cezariene, gradul de complexitate și riscul postoperatoriu și preoperatoriu cresc”, a subliniat Gabriel Martinescu, managerul Maternității Elena Doamna.
Tânăra mamă are acum cinci băieți și o fată, trei născuți la Maternitatea din Piatra Neamț și doi la Iași.

Cazul demontează oarecum anumite avertismente trasate de unii medici specialiști care spun că în urma operației de cezariana , obținerea unei alte sarcini este mai dificilă.

În cazul femeii din județul Neamț, aceasta a reușit să dea naștere la șase copii, în doar 10 ani, procedura fiind de fiecare dată operația de cezariană.

Tot specialiștii mai spun că riscul pe termen lung al operației de cezariană este legat de cicatricea uterină. În cazul unei sarcini ulterioare, placenta se poate insera pe această cicatrice iar urmările pot fi catastrofale.

Și această supoziție bazată pe dovezi științifice a fost demontată de cazul de față.


Ultimele stiri
Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează