Confidenţialitate


IAȘI: Jurnalistă agresată la mitingul PSD


IAȘI: Jurnalistă agresată la mitingul PSD

O jurnalistă de la TVR Iaşi a fost agresată joi de unul dintre manifestanţii veniţi la mitingul regional al Partidului Social Democrat.

Roxana Costaş a povestit pe pagina sa de socializare că a fost nevoită să întrerupă o filmare pe care o realiza cu telefonul mobil momentul în care soseau oamenii în Piaţa Unirii.

“Clipul s-a oprit pentru că m-au luat la bătaie susţinătorii lui Dragnea. Atât!”, a scris Roxana Costaş, prezentând şi filmul pe care a reuşit să surprindă inclusiv momentul în care era agresată.

 

Ziarista a povestit pentru Agepres că incidentul a avut loc în jurul orei 16 și 40 de minute. Înainte de buletinul de ştiri, jurnalista a ieşit în faţa studioului TVR Iaşi, moment în care a văzut trecând spre Piaţa Unirii un grup de persoane.

“Ca orice jurnalist, sunt jurnalist nonstop. Am văzut că vin în număr mare, aşa că am intrat pe live pe pagina de Facebook. M-am apropiat de ei, pe unii i-am întrebat de ce au venit la Iaşi. Un altul s-a îndreptat brusc spre mine şi m-a lovit cu pancarta. Nici nu am interacţionat cu el. Nu l-am întrebat nimic. Nu am fost rănită. Doar am scăpat telefonul jos. Am avut noroc că în zonă se aflau mai mulţi colegi care au intervenit imediat şi l-au admonestat pe cetăţean”, a spus Roxana Costaş.

Joi a avut loc la Iaşi un miting organizat de PSD, la care au participat persoane din mai multe judeţe ale Moldovei.

La evenimentul din Piaţa Unirii a fost prezent Liviu Dragnea, preşedintele PSD venind însoţit de mai mulţi membri din conducerea partidului, candidaţi la Parlamentul European, lideri locali şi regionali.


Ultimele stiri
A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…